Să dau în judecată semafoarele?

Scriam, în acest colţ de pagină, prin luna februarie, că, printre realităţile concretizate în formarea sau amplificarea unei adevărate prăpăstii între simplii cetăţeni şi aleşi (sau numiţi) în funcţii de importanţă pentru o structură (fie ea o comunitate sau o instituţie), se număra schimbarea sistemului de semaforizare. Revin spre a sublinia: se număra şi se numără încă. Şi acest lucru va continua pentru că, dacă prezenţa oamenilor este necesară/solicitată/cerşită din patru în patru ani, la alegeri, în intervalul dintre – vocea. dorinţele şi necesităţile lor sunt tratate cu indiferenţă sau chiar sictir.
Aşa cum subliniam şi în februarie, înainte vreme, sistemul de semaforizare permitea participanţilor la trafic, indiferent că era vorba de conducători auto sau pietoni, să ştie cât timp (mai) au pentru a face o anume manevră sau a se pregăti în vederea efectuării ei. Dar, cu siguranţă, acesta era un sistem „idiot”, atât prin simplitatea lui, însă mai ales datorită faptului că nu reprezenta o...capră bună de mult, cu alte cuvinte pentru că nu aducea profit unor aleşi şi/sau funcţionari, pe de o parte, şi unor firme, prin intermediul binecunoscutei metode a comisionărilor, de unde şi decizia de la un moment dat a edililor de a-l înlocui cu unul „inteligent”.
De fapt, se pare că inteligentă a fost doar „ingineria financiară”, dezvăluită, în toamna trecută, de către procurori, care au afirmat, la acel moment, că fostul edil-şef ceruse oarece bani („doar” vreo şapte milioane de lei) de la firmele „întâmplător” desemnate în a face semaforizarea, plus achitarea unor cazări în străinătate, aparatură electronică etc.
Apoi, cum se întâmplă, de cele mai multe ori, în România, peste subiect s-au aşternut, mai întâi, ceaţa, apoi tăcerea, acuzându-se, culmea insolenţei, necorelări şi lipsă de comunicare. Aşa încât contractul prin intermediul căruia ieşenii vor avea semafoare mai inteligente decât ei a continuat să se deruleze, iar banii pentru el să fie vărsaţi firmei. Asta deşi mii de participanţi la trafic s-au plâns şi se plâng de situaţie, da haosul creat. Şi aici ar fi de spus un lucru: în situaţii asemănătoare, în oraşe precum Bucureşti, Braşov ş.a., s-au iniţiat petiţii on-line şi se adună semnături pentru (re)introducerea semafoarelor cu temporizare. La Iaşi, lumea pare cuprinsă de nepăsare tradiţională, mulţumindu-se să înjure doar când ajung la stopuri.
Problema mea e următoarea: dacă, ferească Dumnezeu, din lipsa afişajului temporizării, aş provoca, în calitate de şofer, un accident, sau, ca pieton, i-aş fi victimă, pe cine ar trebui să dau în judecată? Semafoarele? Am să consult un avocat pentru a mă edifica, dar sunt, deja, aproape sigur, că acei chemaţi în instanţă vor fi alţii decât bieţii stâlpi aducători, pentru unii, de profituri, iar pentru alţii, de necazuri...