Să demolăm ticălosul zid al imunităţii!/

Una dintre inegalabilele minuni ale lumii – mărturie, totodată, de ingeniozitate, dar şi de putere de muncă, de perseverenţă – poartă numele Marelui Zid din China. Unul dintre cele mai sinistre atacuri la adresa libertăţii s-a materializat, tip de câteva decenii, sub forma zidului care împărţea Berlinul în două lumi total diferite. Cel dintâi rezistă şi astăzi, cel de al doilea, din fericire, s-a făcut ţăndări. Dovadă elocventă că nu toate construcţiile realizate de oameni sunt făcute (sau merită) să dureze.
Nu era cu putinţă ca o anumită categorie socială mioritică – spre a nu crea confuzii, precizez că mă refer la politicieni - să nu fie animată de ambiţia plasării ţării noastre, şi în acest domeniu, în fruntea clasamentului. Tradiţia – câtuşi de puţin benefică – deja fusese preluată de la regimul picat în decembrie 89 – vezi Casa Poporului.
Dar, cum la construcţii propriu-zise politicienii nu prea se înghesuie (decât dacă se lasă cu comision pentru ei şi cu beneficii pentru rude, prieteni şi clienţi), au proiectat şi edificat ceva în planul abstract. Un zid care pare a fi sortit să fie mai durabil decât cel mare & chinezesc. Un zid care împarte mult mai tranşant România în două lumi totalmente deosebite decât o făcea cel berlinez. Prima lume este cea a 99,99 la sută dintre români, în care unde-i lege, nu-i tocmeală, şi unde cine greşeşte, plăteşte. A doua lume aparţine celor mai aleşi dintre aleşi. Care, atunci când au făcut legile, au ştiut să prevadă şi excepţii. Începând, nu-i aşa, cu Constituţia. În care scrie, negru pe alb, că „nimeni nu este mai presus de lege” şi, de asemenea, că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Frumoase vorbe, dar cum poţi crede în ele, când, în aceeaşi Lege fundamentală, câteva pagini mai departe, se precizează că parlamentarii pot fi trimişi în urmăriţi penal, percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi doar cu încuviinţarea camerei din care fac parte cei în discuţie, şi numai de către anumite instituţii judecătoreşti.
Care va să zică, spre înţelesul tuturor, dacă simplul cetăţean Gheorghe comite oarece infracţiune, suportă rigorile legii, dar dacă acelaşi Gheorghe are calitatea de parlamentar, el poate amâna sau chiar evita consecinţele faptei sale. Curat democratic şi constituţional, coanelor şi conilor parlamentari! Dar până şi ultima situaţie descrisă are două categorii: dacă te bucuri de simpatia coledzilor, poţi scăpa şi de începerea urmăririi; dacă nu, atunci poţi „colecţiona” trei avize de arestare într-o singură seară, şi aia de duminică...
Mai toţi politicienii (inclusiv parlamentarii) se declară, bombastic şi sforăitor, împotriva acestei stări de fapt. Dar putem paria pe orice că, practic, nu se va face nimic, sau, în cel mai bun caz, se vor opera oarece cosmetizări de faţadă. Drept care cred că e misiunea societăţii civile să strângă suficiente semnături pentru a obliga legislativul la demolarea totală şi definitivă a ticălosului şi ruşinosului zid al imunităţii parlamentare.