Sănătatea şi-a vopsit gardul: se intră numai cu cardul...
Dimensiune font:
Printre multele scenarii care au fost puse în circulaţie, era unul conform căruia una dintre soluţiile „salvatoare” pentru omenire ar consta într-o depopulare severă şi radicală a planetei, vehiculându-se necesitatea rămânerii a doar circa 500 milioane de locuitori. Prin cele mai diverse metode, de la cea cunoscută sub numele de „Codex alimentarius”, continuând cu tot soiul de boli precum SIDA, ebola, gripa aviară sau porcină, boala vacii nebune, şi terminând cu poluarea şi sărăcia. Se face trimitere, de exemplu, la spusele unui universitar american, supranumit Dr. Doom, care susţine că „războiul şi foametea nu sunt suficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând (sublinierea mea) pentru a fi rezolvată criza populaţiei... Trebuie să creştem mortalitatea cu 90 la sută la om”.
Credem sau nu în asemenea scenarii, tot putem face conexiuni cu ele dacă e să consemnăm fenomene din realitatea înconjurătoare. Mă refer, concret la zona sănătăţii. Capitalismul sălbatic din România a acţionat nemilos, indiferent de politicienii care s-au succedat la guvernări. Am putut asista, astfel, ba la reducerea numărului de paturi, ba la cea a numărului de spitale, ori la criminala scădere a numărului de medici şi asistenţi medicali, sau la treptata creştere a preţului unor servicii medicale şi, îndeosebi, a medicamentelor. Toate acestea şi încă multe altele au avut cel puţin două urmări, ambele la fel de grave, ba chiar tragice:pe de o parte, sănătatea a devenit un „produs” de lux, pe care din ce în ce mai puţini români şi-l pot permite, iar poziţia sănătăţii din România în diferite statistici (precum mortalitate, natalitate etc.), şi aşa deplorabilă în urmă cu un sfert de veac, involuează constant. Şi, din păcate, ireversibil!
Ultima găselniţă a politicienilor a fost aceea ca la serviciile medicale să poată avea acces doar posesorii de carduri de sănătate (mană cerească pentru furnizorii de carduri şi de cititoare de aşa ceva...). Drept care, conform declaraţiilor oficiale, ar urma să se imprime şi distribuie circa 13 milioane de asemenea dreptunghiuri plastifiate, securizate şi „cipate”. De ce doar 13 milioane, când populaţia ţării e undeva în jur de 21? Oricum am socoti, rezultă că rămân milioane de români care nu vor avea card. Şi, pe cale de consecinţă, nici acces la serviciile medicale (altele decât acelea de mare urgenţă) ori la medicamente compensate. În mod evident, acele milioane de români lăsate deoparte reprezintă categoriile defavorizate, deci sunt condamnate la moarte. Dacă nu imediată, oricum sigură. Dar şi aici e o problemă: ca să intri pentru vecie în cimitir, ai nevoie de cel puţin 2.500 de lei...
Deviza politicienilor pare a fi: „N-ai card? Crapă dracului”. Să aibă ei parte de sănătatea pe care ne-o „asigură” nouă!
PS Am văzut la televizor o doamnă doctor care susţinea că toţi românii ar fi trebuit a primi carduri. Doamna binemerită Premiul Nobel – pentru medicină şi umanism. Pentru că, dacă omenie nu e, nimic nu e...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau