Săraci români într-o Românie (încă) bogată

Făcea vâlvă mare, acum vreo trei luni, declaraţia unui ministru (adică, cel puţin teoretic, persoană informată, are ştie ce spune...). Valurile erau făcute de un pasaj din afirmaţia sa, anume cea care susţine că, în ultimii cinci ani, „s-au sos 35 de miliarde de euro din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia”. Declaraţia a fost foarte discutată şi controversată, până s-a aşternut praful peste ea – în loc să fie urmată de o anchetă, aşa cum s-ar fi întâmplat într-o ţară civilizată şi democrată.
Nu ştim, aşadar, cât adevăr conţine afirmaţia. Dar sută la sută adevărat, realist şi trist, în acelaşi timp, este un alt pasaj din aceeaşi declaraţie, mai puţin luat în seamă, în care se spune că „Eu (în Vest), când fac o afacere cu statul şi câştig, să zic, un milion de euro, eu banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casă sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în ţara mea şi fac o afacere, o firmă, o făbricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine”. Pe când în ţara noastră lucrurile se întâmplă exact altfel...
Potrivit unor analişti, se pare că România pierde, în fiecare an, peste 50 miliarde de euro, în principal din 3 motive: corupţie, evaziune fiscală şi licitaţii cu dedicaţie, mărimea sumei fiind de natură să dea fiori, dacă ne gândim că ea reprezintă circa o treime din cât se produce anual în ţară, adică din PIB!
La celălalt capăt al „fenomenului”, trebuie amintit faptul că, între ţările UE, România se situa pe locul doi la indicatorul „rata sărăciei”, cu terifiantul procent de 22,4 la sută. Dar e de bănuit că, între timp, n-a ratat ocazia de a sui pe prima treaptă, întrucât, în 2014, indicatorul menţionat crescuse deja la 25,4!
Într-o ţară (încă) bogată, e normal ca, dacă o minoritate (români & străini) fură pe rupte, majoritatea ( numai şi numai români...) să devină tot mai săracă.
Şi poate cifrele şi statisticile nu sunt aşa de elocvente precum o imagine la care am fost martor, extrem de trist, zilele trecute.
Mă aflam într-o măcelărie, când a intrat un cuplu foarte în vârstă, înaintând cu greu, bărbatul sprijinit în baston, iar femeia, la braţul jumătăţii ei. Timp de aproape zece minute, s-au uitat cu atenţie la produsele din galantar, dar mai ales la preţurile acestora, făcându-şi, în şoaptă, proiecte pentru a găti varză cu carne. După cele zece minute au ieşit, fără să-şi fi permis să ia măcar nişte oase, au intrat într-un magazin alăturat, de unde au cumpărat o singură varză, şi nici aceea prea mare. Erau doi oameni care munciseră o viaţă şi cărora statul (adică acea adunătură de politicieni & birocraţi), în marea lui mărinimie, le oferă o pensie de mizerie, şi lipsa oricărei speranţe că mâine ar putea fi mai bine.
În locul oricărui alt comentariu aş ura tuturor celor din vina cărora am ajuns în această situaţie să trăiască şi ei drama bătrânilor pomeniţi mai sus (şi mai sunt milioane ca ei), dacă nu e posibil chiar să putrezească în puşcării!