Şi tu, Mădăline?

default

Dimensiune font:

| 12-02-2016 06:00

Departe de mine ideea de a cauţiona pe cineva, prin întrebarea din titlu, de suspiciunea unor acte de corupţie ridicată de DNA în privinţa deputatului Mădălin Voicu. Uns cu toate alifiile politichiei de Dâmboviţa şi recunoscând deschis apropierea faţă de familia Ceauşeştilor, Mădălin Voicu nu şi-a negat niciodată apartenenţa la etnia rromilor. Mai mult, şi-a făcut un titlu de glorie din asta, fiind printre puţinii care încă mai au curajul să pronunţe cuvântul „ţigan” în intervenţiile şi emisiunile pe la care mai este invitat, fără teama de a fi amendat de CNA sau pus la zid de organismele anti-discriminare. Ca unul care a avut posibilitatea să-l abordeze telefonic în scop jurnalistic, am avut ocazia să remarc inclusiv abilităţile de om politic dovedite de fiul marelui violonist Ion Voicu, beneficiind din plin de statutul de deputat PSD, chiar dacă acesta era cunoscut ca reprezentant al Partidei Romilor. Astfel, opiniile sale tranşante au făcut de multe ori notă discordantă cu linia partidului, iar în ultima perioadă l-au aruncat într-o oarecare dizgraţie în rândul noilor lideri ai PSD, dată fiind apropierea şi simpatia afişate faţă de fostul tandem de la conducerea ţării, Iliescu-Năstase.
Astăzi, Mădălin Voicu e acuzat de corupţie. Nici discursul bătăios, nici descendenţa ori talentele pe linie culturală şi cu atât mai puţin afinităţile sale politice nu l-au ferit de implicarea într-un dosar urât mirositor, unul dintre sutele din ultima perioadă, în care se contabilizează bani negri pentru mafia gulerelor albe. Alături de Mădălin Voicu e implicat un personaj mult mai discret şi mai zgârcit la vorbă, Nicolae Păun, eternul deputat din partea Partidei Romilor. Miza de care vorbeşte DNA este de ordinul câtorva sute de mii de lei, bani pe care cei doi şi i-ar fi însuşit din sumele care, în mod normal, ar fi trebui să revină reprezentanţilor etniei romilor.
Unii ar putea spune că, la tunurile de sute de milioane de euro pe care Hrebenciuc şi alţii le-au dat în dosarele de retrocedări funciare nu sunt decât un mizilic, ce poate fi trecut cu vederea. La o analiză mai atentă însă, dosarul dezvăluie o adevărată caracatiţă, prin care bani destinaţi şcolarizării, calificării şi integrării romilor în societate s-au scurs în buzunare private. Sub masca discursului anti-discriminare, sumedenia de ONG-uri pe care le vedem la tot pasul nu a fost folosită decât ca sursă de îmbogăţire, prin gestionarea unor proiecte de zeci de milioane de euro cu finalitate şi efecte egale cu zero. Iar reţeta nu este deloc una nouă, fiind brevetată cu succes de etnicii majoritari în domenii dintre cele mai diverse – de la calificare şi reconversie profesională, la egalitate de şanse pe piaţa muncii şi lupta pentru egalitatea între sexe.
Acest lucru ridică semne de întrebare nu doar asupra celor care gestionează aceste proiecte, ci şi a celor care le finanţează, câtă vreme zeci sau chiar sute de milioane de euro alocate în ultimii ani au fost topite fără un control riguros al destinaţiei acestora.
Iar rezultatele sunt cele pe care le vedem astăzi. E de-ajuns să mergi în satele ţigăneşti să vezi sărăcia în care se zbat rromii de rând spre comparaţie cu palatele liderilor de clanuri clădite prin evaziune şi şantaj permanent la adresa autorităţilor. Mai mult, aici trebuie căutate cauzele pentru care românii sunt prigoniţi astăzi din Europa, fiind confundaţi, de prea multă vreme şi fără nici un fel de discriminare, cu cei pe care Mădălin şi Păun pretind că îi apără.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei