Singurii responsabili

Nu pun mare bază pe rapoartele întocmite din birou sau pe marginea spicuirilor din buletinele de presă livrate de purtătorii de mape de prin instituţii. În această categorie aş înscrie şi ultimul raport al Comisiei Europene cu privire la progresele în reforma justiţiei din România, aşa-numitul MCV, un mecanism de verificare şi cooperare căruia nu i-am înţeles niciodată resorturile. Nu aş cădea nici în extrema cealaltă, în care să spun că România nu are nevoie de astfel de documente periodice, prin care să ni se mai arate pisica din când în când. Însă, generalităţi de genul „inculparea şi condamnarea a numeroşi politicieni cunoscuţi din România constituie un semnal că tendinţa generală spre independenţa justiţiei este pozitivă” parcă sunt un pic prea mult pentru a crea o impresie super-pozitivă despre actul de justiţie din ţara noastră.
Surprinzător sau nu, raportul Comisiei Europene vine într-un context extrem de fierbinte, când în România asistăm din nou la proteste de stradă şi la dezbateri aprinse pe tema graţierii colective pregătite pe şestache de Guvernul Dragnea Grindeanu, după ce în campania electorală nu au scos un cuvânt pe acest subiect. În horă s-a prins şi preşedintele Iohannis, care, după baia de mulţime de pe străzile Capitalei a recurs la ultima armă pe care o mai avea în dotare, anume, cea a referendumului naţional cu privire la necesitatea graţierii. Graţiere care nu se va putea regăsi pe buletinele consultării populare din motive de constituţionalitate, în sensul în care singurul cu drept de decizie pe acest subiect este Parlamentul. Cum va coafa însă Administraţia Prezidenţială întrebarea pe această temă, la care populaţia să răspundă, simplu, prin „Da” sau „Nu”? Prin sintagma generală privind continuarea luptei anticorupţie? Răspunsul ştim cu siguranţă care va fi (nu şi în ce procent de participare), însă el nu atinge direct subiectul graţierii. Deocamdată, nimeni nu ştie nimic concret, în ciuda faptului că scrisori de informare privind demararea procedurilor organizatorice au fost trimise atât la Guvern, cât şi la conducerile celor două Camere ale Parlamentului.
Prin urmare, care este scopul acestui referendum? Va avea el darul de a opri ambiţiile unui guvern care se vede prins în chingi la nici o lună de la depunerea jurământului?
Deocamdată, imaginea creată de cele două tabere beligerante – a iniţiatorilor controversatelor legi, respectiv Preşedinţia şi manifestanţii anti-graţiere – ne teleportează oarecum în trecut, când un preşedinte mult prea jucător flutura flamura democraţiei sub huiduielile USL, care-i unea sub acelaşi stindard, pentru cine-şi mai aminteşte, pe aceiaşi pesedişti şi liberali din zilele noaste. Vremuri în care România nu doar că a stagnat, dar s-a întors cu mulţi ani în urmă din punct de vedere al ordinii constituţionale şi a încrederii populaţiei în instituţiile publice.
Astăzi, sub regimul PSD-ALDE, în antiteză cu preşedintele Iohannis şi restul lumii, riscăm acelaşi lucru. Nu că am mai avea de unde să cădem. Dar, manipulând cu bună ştiinţă pensionari şi dependenţi de statul social, pe de-o parte, prin promisiuni de genul – eliberăm condamnaţii şi facem rost de bani, dar şi prin mutarea dezbaterilor în stradă, nu facem decât să creăm noi falii între România lor şi România noastră, între categorii sociale şi de vârstă.
Din acest punct de vedere, m-aş întoarce la raportul Comisiei Europene care, printre multele generalităţi şi parti-pris-uri de ordin instituţional, spune şi un adevăr: politicienii sunt singurii care pot submina încrederea în actul de justiţie. Luând în considerare contextul, aş merge mai departe şi aş spune că, tot politicienii, în frunte cu preşedintele ţării, sunt singurii care pot stinge acest conflict social la care asistăm de o săptămână încoace, de când unii s-au gândit că pot arunca bomba graţierii şi să plece liniştiţi să ia lumină de la Marele Licurici de peste Ocean.