Softul e de vină!

De câte ori nu aţi auzit, în decursul ultimilor ani, scuze penibile pentru erori şi catastrofe care, în mod inevitabil, au avut drept cauză şi factorul uman? Începând de la condiţiile meteo sau radarele ruseşti, cum a fost cazul tragediei aviatice de Anul trecut, din Apuseni, până la recenta operaţiune de salvare a echipajului SMURD prăbuşit la Constanţa, am auzit toate scuzele posibile invocate de autorităţi. Aceasta în ciuda bâlbelor şi improvizaţiilor de tot felul, filmate, mai nou, cu ajutorul dronelor. Ca întregul tacâm şi cinismul situaţiei să fie complet, în cazul acestei ultime tragedii, rudele victimelor chiar au fost amendate de autorităţile constănţene pentru că şi-au declarat cu întârziere morţii, deşi certificatele constatatoare nici nu ieşiseră din mâinile organelor care coordonau operaţiunea de recuperare a cadavrelor din Siutghiol.
Dacă astfel de lucruri se petrec atunci când mor oameni, ne întrebăm, atunci, câte erori trec netaxate atunci când în joc sunt contribuabilii în viaţă, pe care statul ţine cu tot dinadinsul să-i îngroape, dacă nu în fizic, atunci cel puţin emoţional. Aşa s-a întâmplat şi cu ultima găselniţă a ANAF, care s-a trezit să trimită, la început de an, înştiinţări către copii privind impunerea impozitului pe alocaţie. Noroc de faptul că părinţii au avut inspiraţia de a sesiza această aberaţie şi presei, şi nu doar organismelor în drept, care, cum era de aşteptat, au dat din umeri şi au spus că de vină ar fi… softul, care nu face diferenţa între CNP-urile copiilor şi adulţilor. Ştirea s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă, fiind totuşi oprit la timp de premierul Victor Ponta, care a avut inspiraţia de a cere lămuriri imediate şi, ce-i mai important, sancţiuni pentru prostia autorităţilor. Altfel, părinţii şi nu bebeluşii ori copiii aflaţi pe băncile şcolii, se vedeau în postura de a scoate la început de an bani din buzunar pentru mărinimia celor 42 de lei oferită de stat.
Unii s-au grăbit să afirme că asta e foamea de bani a Guvernului Ponta la început de an, după o campanie electorală din care unii au ieşit nu doar şifonaţi, dar şi cu buzunarele şi conturile găurite. Eu, unul, văd doar continuarea unei politici pe care statul român o îmbrăţişează de ani de zile, cu mult dinainte ca Victor Ponta să preia guvernarea. Anume, să-ţi dea cu o mână şi să-ţi ia cu două. Cum spuneam, exemplul impozitării alocaţiilor nu este singular. Au mai existat situaţii în care copii de creşă s-au trezit cu somaţii pentru nedepunerea obligaţiilor fiscale, ori de popriri pe alocaţii şi indemnizaţii de creştere a copilului, deşi acest lucru era interzis tot prin reglementări de ordin legal. Mai grav este că exemplul acestei haiducii a statului e îmbrăţişat şi de companii private, precum cele care deţin monopol asupra serviciilor de electricitate, gaze ori apă, prin care beneficiarii sunt mai întâi taxaţi şi debranşaţi, urmând ca paguba să fie recuperată ulterior, în cazurile cele mai fericite, după luni întregi de tergiversări şi regularizări. La toate acestea, se pot găsi soluţii. În cazul statului, primul pas ar fi demiterea celor responsabili, iar în cazul companiilor, retragerea licenţei de funcţionare. Altfel, cu sancţiuni şi amenzi simbolice, ne vom mira în continuare de ce salvarea face trei ore până ajunge la o intervenţie, în vreme ce banii ne dispar din conturi pe principiul că „softul e de vină”…