Şomajul românesc e trucat

În multe domenii şi situaţii se întâmplă, din păcate, să constaţi, în calitate de cetăţean teoretic european, dar practic român, că o duc mai bine concetăţeni ai tăi din ţări membre ale UE, în cele mai diferite ipostaze.
Neîndoielnic, e cu totul preferabil să ai o slujbă în Germania ori Olanda decât la noi (nu mai citez nivelurile salariale respective pentru a nu ne strica săptămâna de la începutul ei).
Pe cale de consecinţă, e mai bine să fii pensionar sau chiar şomer în alte state ale Uniunii Europene. Ca să mă refer doar la cel din urmă exemplu, aş face trimitere la Belgia. Conform informaţiilor, aici indemnizaţia de şomaj pentru persoana întreţinătoare de familie este de 1.600 euro pe lună (singura condiţie fiind o vechime în muncă de aproximativ doi ani), iar ajutorul social (acordat persoanelor fără vechime) e de 600 euro pe lună. De menţionat, aproape incredibil, că perioada de acordare a şomajului este nedeterminată!
Nici în Franţa nu e rău să fii şomer, o persoană aflată în această situaţie beneficiind de circa 14.000 euro anual, timp de 28 de luni, sau chiar 36 dacă are peste 50 de ani.
La noi, poţi fi şomer, funcţie de vechimea stagiului de cotizare, 6, 9 sau cel mult 12 luni, primind o indemnizaţie de circa 75 la sută din salariu; ajutorul social, dacă am înţeles bine, e de circa 150 lei pentru o persoană.
Aşadar, ca român, după un număr de ani în care ai muncit – să presupunem - la fel de mult şi bine ca un omolog al tău dintr-o altă ţară, te trezeşti nu doar şomer pe timp mai scurt decât celălalt, ci şi cu atât de puţini bani, încât nu ai cum face faţă. Indubitabil, o asemenea situaţie reprezintă meritul incontestabil al tuturor politicienilor şi partidelor care s-au perindat la putere în ultimul sfert de secol, şi care au avut grijă să-şi „tragă” lor ori altor categorii privilegiate venituri imense şi pensii pe măsură.
Dar problema nu e doar aici. şomajul mi se pare a fi unul dintre mizeriile ascunse sub preş în ţara noastră. Prin durata scurtă a perioadei de şomaj, continuându-se nefasta tradiţie a unor raportări trucate, parcă am avea puţini oameni care nu au de lucru –conform statisticilor, rata şomajului în ianuarie a. c., în România, era de doar 4,80 la sută, în timp ce pe plan mondial ea se situează la 5,80 la sută; uau, ce buni suntem! De notat, în acelaşi timp, că şomajul face ravagii mai ales în rândul a două categorii deja defavorizate, şi anume persoanele în vârstă şi cele tinere – la cele din urmă rata apropiindu-se de 22 la sută (cu aproape două procente peste media europeană), ceea ce, „tradus”, înseamnă că România nu-i poate oferi unui tânăr din patru de lucru.
Cele consemnate reprezintă un tablou trist pentru prezent şi dramatic pentru viitor. Pentru că, pe de o parte, va continua să crească numărul celor aflaţi la limita supravieţuirii (dintre care unii vor fi tentaţi să fure, iar alţii să se sinucidă), dar şi al celor care vor prefera pâinea amară a străinătăţii. Estimp, o categorie va continua să prospere şi să se îngraşe pe spatele nostru. Aţi ghicit, aceea a politicienilor...