Sprijin „beton” pentru politicienii cu tupeu

S-a terminat campania electorală, s-au terminat mitingurile în care toate formaţiunile politice ne promiteau bunăstare şi creşteri salariale cu nemiluita, de parcă banii s-ar fi făcut, după data de 11 decembrie „cu ciocanul”, cum zicea bunica. Din toate ofertele lansate la finele anului trecut, românii au ales să fie conduşi de partidul care a promis mai mult, sperând că astfel nivelul de trai va creşte... comportament justificat în totalitate! Drept urmare, avem în prezent o alianţă postelectorală PSD-ALDE, un Guvern format în urma unor tratative, dar parcă în toată acestă vâlvă politică se simte lipsa unor oameni care să ne promită mai presus de toate decenţă şi bun-simţ în fiecare lucru gândit şi făcut.
Aşa cum cel mai probabil ştiţi, una dintre cele mai importante veşti, prezentate cu entuziasm gazetăresc drept „breaking news” anunţa, în dimineaţa zilei de ieri, faptul că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, va ataca la Curtea Constituţională a României Legea 90/ 2001, potrivit căreia „pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1)”. Demersul celui care ar trebui să apere interesul neamului românesc, aşa cum ne arată şi titulatura pe care o poartă, nu este deloc întâmplător, dacă stăm să ne gândim la dorinţa arzătoare resimţită de Liviu Dragnea, care s-a vrut premier, dar a fost împiedicat de o condamnare definitivă în dosarul Referendumului. Tot acest scenariu, la care se adaugă şi declaraţia lui Ciorbea care ne asigură că are argumente „beton” pentru a ataca acest act normativ, a revoltat opinia publică şi a dat un nou subiect de scandal opoziţiei.
În toată acestă furtună de opinii, vă propun să facem abstracţie de personajele acestui „teatru mediatic” şi să ne îndreptăm atenţia asupra unor chestiuni care ţin de principii.
Constatăm periodic necesitatea de modificare a unor acte normative, deoarece acestea au fost făcute pe genunchi. Din Legea 90/2001 înţelegem clar faptul că un condamnat nu poate ocupa o funcţie în Guvern, însă nu ar fi normal ca legiuitorul să facă o deosebire între cetăţeanul care s-a înfruptat din banul public, fiind acuzat de mită şi cel condamnat definitiv pentru vătămare corporală, după ce i-a derapat maşina pe omăt? Într-un astfel de context, nu trebuie să-i tragem de mânecă pe parlamentarii care fac legi pe bancă rulantă?
În altă ordine de idei, haideţi să ne gândim la principiile pe care ar trebui să-şi clădească personalitatea conducătorii noştri. Este nevoie oare de argumente „beton” care să te împiedice să râvneşti la o funcţie publică, în condiţiile în care tu eşti condamnat? Cum ar fi dacă, fiecare dintre noi am privi cu sinceritate în oglindă şi ne-am accepta condiţia şi locul în societate? Este nevoie de un act normativ care să ne zică negru pe alb că o condamnare se bate cap în cap cu poziţia de premier, în condiţiile în care această funcţie presupune să fii un exemplu pentru societate? Eu cred că nu...
Dacă Legea 90/2001 este sau nu constituţională, rămâne de văzut, însă toată tevatura stârnită ar trebui să ridice mari semne de întrebare asupra modului în care sunt făcute legile în România şi asupra capacităţii de înţelegere a realităţii, dezvoltată de cei ce fac pe bandă rulantă acte normative. Pentru a creşte însă credibilitatea instituţiilor statului, atât în ţară cât şi peste hotare, nu ar strica dacă politicienii ar înlocui tupeul cu decenţa, şi nu ar sări calu' râvnind la funcţii sus-puse, atât timp cât imaginea lor este pătată iremediabil.