Tsipras – da, Ponta – ba

Două personaje politice asemănătoare până la un moment dat. Din punct de vedere al vârstei, Victor Ponta fiind născut în 1972, iar Alexis Tsipras – în 1974. Dar şi vizând orientarea ideologică, ambii fiind reprezentanţi ai zonei de stânga a spectrului politic, precum şi prin prisma faptului că amândoi au ajuns la guvernare în vremuri nu tocmai roz pentru ţările lor.
Cam aici se opresc asemănările. După care încep deosebirile, dintre care unele substanţiale.
Premierul Greciei a avut forţa de a rezista uriaşelor mişcări tectonice interne, dar, mai ales, încă şi mai marilor presiuni venite din afară. Nu doar că a rezistat, dar a făcut-o în aşa fel, încât, în acest an, prestigioasa revistă Time l-a înscris în lista celor mai celor mai influente 100 de persoane din lume. Încă şi mai mult de atât, simţindu-se şi chiar situându-se pe val, a avut puterea şi curajul, luna trecută, să-şi dea demisia şi să convoace alegeri anticipate. La care, în urmă cu două zile, a fost reconfirmat de greci la conducerea executivului, partidul său situându-se pe primul loc în opţiunile electoratului.
Premierul României, în schimb, după o relativă perioadă de glorie, a tot fost nevoit să facă paşi înapoi, contabilizând înfrângeri după înfrângeri. Mai întâi, cea concretizată în desfacerea alianţei cu PNL, care îl adusese în fruntea guvernului, apoi prin pierderea, pentru mulţi încă inexplicabilă, iar pentru unii dintre liderii social-democraţi impardonabilă, a alegerilor prezidenţiale. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, a urmat şi întâlnirea contondentă cu justiţia, soldată, foarte recent, cu trimiterea în judecată, fapt care l-a scăzut în ochii electoratului, dar i-a şi şubrezit puternic poziţia în PSD (ieri, Comitetul Executiv al formaţiunii având programată discutarea situaţiei create, a posibilelor urmări, dar şi a măsurilor de contracarare).
Fireasca întrebare rezultată din parcurgerea comparaţiei de mai sus este aceea de ce unul a reuşit (chiar în condiţii mult mai dure, atât din punct de vedere politic, cât şi economic), iar celălalt – nu? Să conste ceea ce a făcut diferenţa în calitatea claselor politice şi electoratelor din cele două ţări, sau poate fi vorba doar de plusurile şi minusurilor celor două personaje aduse în discuţie? E dificil de găsit şi formulat răspunsuri tranşante şi, până la urmă, acestea nici nu au o importanţă la fel de mare precum constatarea că, în multe situaţii, reuşita sau eşecul unor destine individuale îşi pun amprenta, inconfundabil şi pe termen câteodată lung, pe destinele unor ţări/popoare.
Dacă tot am pornit pe panta întrebărilor, putem să mai adăugăm una:cum, oare, ar fi arătat România, care ar fi fost poziţia ocupată de ea dacă referendumul din 2012 se solda cu demiterea preşedintelui atunci în funcţie, dacă alianţa PSD-PNL ar fi continuat, dacă alegerile prezidenţiale ar fi fost câştigate de către Crin Antonescu?Numai că, din fericire sau din păcate, politica nu se face cu „dacă” şi „parcă”...