Un singur Dumnezeu. De ce, atunci, nu o singură biserică?
Dimensiune font:
Am fost botezat în cristelniţa unei biserici ortodoxe. Ba mai mult de atât, legenda familiei spune că, dacă până în momentul botezului viaţa mea era în mod acut sub semnul întrebării (fiind născut la doar şapte luni), imediat după, situaţia s-a schimbat radical.
Pe parcursul vieţii am fost şi sunt şi în momentul de faţă ceea ce se defineşte drept credincios nepracticant. Intenţionat am utilizat termenul de credincios în locul aceluia folosit îndeobşte de creştin practicant sau nu.
Săptămâna trecută, în Joia mare, am asistat la denia oficiată la Catedrala romano-catolică din Iaşi, iar sâmbătă spre duminică, am fost prezent la slujba de Înviere la o micuţă biserică ortodoxă ieşeană.
În acele momente, dar mai ales acum, când scriu aceste rânduri, nu-mi pot alunga din minte întrebarea – de ce sunt mai multe credinţe dacă există, cu siguranţă, un singur Dumnezeu? Şi încă în 2017 a fost bine, la toţi creştinii Paştele fiind prăznuit în aceeaşi zi, dar să ne amintim de anii în care între sărbătoarea unora şi a altora treceau săptămâni, deşi era vorba de una şi aceeaşi sărbătoare!
Iată motivul pentru care am fost total în acord cu Papa Francisc care, în 2015, sublinia că „trebuie să găsim un acord pentru a dată comună (a Paştelui, n.m.D.O.)”, adăugând, mai în glumă, mai în serios, că, dat fiind întârzierea tot mai mare a fenomenului de Lună plină, „în 60 de ani, riscăm să sărbătorim Paştele în luna august!”! Ar fi un prim pas către o normalitate necesară.
După aproape un mileniu de la schisma din 1054, care a marcat ruptura dintre bisericile din apus şi cele din răsărit, ar fi, poate, vremea, să se ia în calcul reconcilierea, ba chiar reunirea acestora. Cu un an înaintea declaraţiei citate, tot Papa Francisc lansa, la Istanbul (după ce participase la o slujbă alături de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu), un apel ferm pentru unitatea bisericilor catolică şi ortodoxă, menţionând că „victimele războaielor şi tinerii cer ca acest pas istoric să fie făcut”.
Din păcate, de la acea declaraţie-invitaţie şi până astăzi nu s-au făcut progrese pe cale atingerii unui ideal ce trebuie considerat major pentru creştinătate. Care, rămânând divizată, este mai slabă şi mai vulnerabilă în faţa duşmanilor ei tot mai agresivi. Care, rămânând divizată şi trecând chiar prin momente de antagonism, riscă să se îndepărteze de învăţăturile lui Isus, a căror esenţă este constituită din iubire şi unitate!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau