Călătorul căruia i-ar fi dat să ajungă vreodată pe malul Prutului ar păcătui dacă nu și-ar lua timp de odihnă la Mihăilenii Botoșaniului. Și asta nu doar pentru că ar pierde o întîlnire cu oamenii minunați ai locului, ci și tihna pe care i-ar putea-o oferi odăile din Casa lui Jurjac, așa cum îi spuneau părinții celui ce mai târziu va deveni maestrul George Enescu. Încă se mai văd, jur-împrejur, pașii celor care, la ultima clacă, au întins, cu mâinile lor, lutul pe zidurile casei pe care doar o minune a salvat-o de la pierire. Minunea a venit de la oamenii buni, cu suflet mare, ale căror inimi au sângerat la vederea odăilor uitate, pe care le-ar fi putut pune la pământ și un vânt mai furios de toamnă, și a bălăriilor din ogradă sau din cimitirul unde își doarme somnul de veci mama compozitorului.

 

Citeşte şi

Muzeul Vremurilor de Altădată

A fost nevoie doar de o vizită pentru ca pianista Raluca Știrbăț, președintele Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, să obțină ajutor de la către toți cei care iubesc deopotrivă muzica și istoria țării pentru ca în odăile de la Mihăileni să se audă din nou voci calde de oameni ce prețuiesc frumosul. Printr-o campanie publică, finalizată cu includerea, pe 29 noiembrie 2013, a casei pe lista monumentelor istorice, și apoi cu ajutorul voluntarilor Fundației Pro Patrimonio, al Ordinului Arhitecților din România -- filiala București (acțiuni coordonate de arhitectorul Șerban Sturdza) și al Fundației Timpul, au început să se strângă banii (inclusiv prin concerte de binefacere la Iași, Viena, Londra și Suceava) cu care au început renovările, în urmă cu mai bine de doi ani. Mistriile începuseră să muște din straturile de tencuială veche, pe care ploaia a biciuit-o vreme de peste 30 de ani fără ca nimeni să-i stea în cale. Pe oamenii care au vrut să-i cinstească amintirea lui Enescu i-a interesat doar casa, care de curând a primit și ultimul strat de lut, cel bun, cum au spus femeile din sat, care l-au întins cu mâinile lor într-o mângâiere în care au întâlnit și degetele unor oaspeți veniți tocmai de la București. Au vrut să dea ajutor celor care și-au propus să facă odăile să vibreze din nou, așa cum se va întâmpla nu peste mult timp, când se va deschide Academia de Muzică și Arte Vizuale. De noul așezământ, unde va fi binevenit oricine își dorește să asculte acorduri măiestrite în ceea ce va deveni un centru cultural european, pentru care ar mai fi nevoie de ajutor, se vor ocupa Alexandru Tomescu (Fundația Remember Enescu), Raluca Stirbăț (Societatea Internațională „George Enescu” din Viena) și Fundația Pro Patrimonio.

Citeşte şi

Descrie-te în trei cuvinte

Și dacă tot ajungi la Mihăilenii lui Enescu, te rugăm, călătorule, să fii atent la drum, privești, să numeri și să ne spui câte astfel de case, în care au crescut oameni care au dus România în lume, stau părăsite și de care (încă) nimănui nu-i pasă. Poate, cine știe, vestea va mai ajunge la vreun primar dornic să dea ajutor la rescrierea unor povești despre maeștrii noștri ori la oamenii care diriguiesc legile și banii și care, într-un moment de mărinimie, ar putea deschide mai larg pungile bugetului și să fie mai darnici cu monumentele noastre care ne arată cât de bogați am fi dacă am ști să prețuim moștenirea lăsată de maeștrii noștri, fie ei virtuozi, istorici, oameni de știință ori dascăli pentru care apostolatul a fost o misiune.

Maura ANGHEL