Viitorul urbanismului ieşean – între megalomanie şi utopie (II)
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Pe 17 aprilie, la Primăria ieşeană a avut loc „şedinţa de dezbatere publică” a noului Plan Urbanistic General al municipiului nostru. Dincolo de faptul că a întârziat cu două decenii, că a fost dezbătut formal, să parcurgem câteva puncte importante din conţinutul său.
Nu fără a face o precizare. Ieri promiteam o trecere în revistă îndeosebi a acelor prevederi care să justifice titlul acestui mini-serial. Înainte de asta - ceea ce, în opinia mea, este o datorie a unui jurnalist, care trebuie să semnaleze lucrurile perfectibile sau imperfecte, nu să le laude pe cele bune, căci de lăudători nu ducem lipsă – mi se pare normal, să amintesc câte ceva şi la capitolul „plus”, adică acele proiecte sau propuneri demne de interes,
Printre acestea se numără: obligativitatea creării de parcări subterane la noile construcţii ce au peste 5 etaje, augmentarea spaţiului verde din zona centrală, actualmente, acestea fiind situate mai ales la periferii, inclusiv prin soluţia „revoluţionară” a realizării unor grădini verzi situate pe verticală, obligarea investitorilor ca minim 15 la sută din suprafaţele nou-amenajate să fie de spaţii verde compacte, menţinerea arborilor maturi, ca măsură necesară pentru protejarea faunei, gestionarea corectă şi eficientă a apelor de suprafaţă, preluarea unei părţi din transport şi de către un tren urban (între Socola şi Podu Iloaie).
Capitolul „minus” (adică proiectele aflate sub semnul megalomaniei, utopiei sau chiar absurdităţii) este, din nefericire, mult mai substanţial. O nouă amenajare a platformelor industriale (pentru ce?), mutarea închisorii în judeţ (
o nouă amenajare a platformelor industriale, mutarea închisorii undeva în judeţ (să sperăm, cu tot cu „conţinut”, deşi nu înţeleg de ce trebuie cheltuiţi bani pentru o nouă construcţie, sau are cineva un teren de vânzare?), închiderea unui traseu pietonal perimetral, care să includă străzile Cuza Vodă-Costache Negri-zona Halei Centrale şi Anastasie Panu (atunci să vedeţi trafic rutier!), realizarea unui complex sportiv regional (la rezultatele obţinute de sportivii din Moldova...). Mai sunt prevăzute nenumărate subtraversări, pasaje şi poduri - la complexul ERA, în Dacia, pe strada Arcu, între străzile Silvestru şi Nicolae Iorga, din Independenţei până în Tudor Vladimirescu. Lista e lungă, foarte lungă, imposibil de reprodus aici; cine e interesat de toate obiectivele, poate găsi documentaţia pe la Primărie, deşi, în acest stadiu, nu prea mai se pot schimba lucrurile. Dacă nw aducem aminte cât a durat realizarea a două pasaje amărâte (de la Fundaţie şi din faţa Halei) şi a unui podeţ (cel de la Ţigarete), cât au costat şi ce a ieşit, ne putem face o idee despre ce ne aşteaptă...
Dar marele reproş pe care am să-l fac acestui PUG constă în definirea viitorului Iaşului „drept centru de servicii, afaceri, cultură, comunicare, media şi educare superioară”. Dacă oraşul nu va atrage investitori cu greutate, care să realizeze unităţi de producţie (deja am pierdut numeroase oportunităţi, precum vreo 200 milioane euro de la Bosch), va rămâne o urbe de consumatori, condamnată la o marginalizare şi micşorare tot mai accentuate!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau