VIDEO: Concert Goran Bregovic la Iaşi
Dimensiune font:
Joi, 28 mai 2015, de la ora 20.30, îndrăgitul Goran Bregovic, alături de trupa sa, Wedding and Funeral Orchestra, a oferit un concert de neuitat pe scena din fața Palatului Culturii și, de asemenea, un moment forte în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional al Educației. Accesul a fost liber.
Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni din Balcani, chitarist şi compozitor, s-a născut în Sarajevo (Bosnia - Herțegovina), la 22 martie 1950. Şi-a început cariera muzicală în 1965, debutând ca interpret de muzică populară. Apoi s-a îndreptat spre rock!
A absolvit facultatea de Filosofie şi Sociologie din oraşul natal, dar exact când se pregătea pentru cariera de profesor al ideologiei oficiale la acea vreme, marxism-leninismul, formaţia sa, „Bielo Dugme”, a câştigat o imensă popularitate în fosta Iugoslavie. Bregovic a devenit idolul tinerilor şi cel mai important star rock al ţării sale!
După zece ani de muzică rock, Bregovic a renunţat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a făcut cunoscut în întreaga lume: o combinaţie de ritmuri tradiţionale balcanice, cu sonorităţi rock. Începe să compună muzică şi să susţină concerte cu 10 instrumentişti, un cor de 50 de voci şi o orchestră simfonică, trupa sa incluzând 120 de muzicieni şi numindu-se „Wedding and Funeral Band”.
De-a lungul carierei sale, Goran Bregovic a susţinut peste 150 de concerte live. Cele trei momente fundamentale ale vieţii pe care le exprimă muzica sa sunt nunta, înmormântarea şi... marşul militar. „Suntem din Balcani. Avem o istorie tristă. Am trăit războaie după războaie. Avem deci o tradiţie militară. (...) Sunt copil de militar, iubesc muzica vieţii, muzica pusă între disciplina rigidă şi libertatea totală”, explica artistul într-un interviu, precizând că instrument său preferat este... trompeta.
Bregovic a colaborat, în calitate de compozitor, cu artişti renumiţi, ca Ofra Haza sau Cesaria Evora. În 1978, s-a îndreptat spre film, cea mai fructuoasă colaborare având-o cu regizorul Emir Kusturica, pentru care a compus soundtrack-ul la filme ca „Dom Za Vesanje”, „Arizona Dream”, „Underground”, „Crna Macka” şi „Beli Macor”. Alte coloane sonore compuse de Goran Brogovic sunt cele ale filmelor „Vremea Ţiganilor” şi „Regina Margot”.
Goran Bregovic a concertat de multe ori în ţara noastră. Prima oară a făcut cunoştinţă cu publicul bucureştean în 1998. A revenit în 2001, pentru un nou concert, iar în 2003 a efectuat un turneu, în perioada 20-27 aprilie, împreună cu trupa Wedding and Funeral Orchestra în cinci oraşe ale ţării: Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov şi Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau