admitere - uaic

Dimensiune font:

„Cuza” recrutează voluntari

| 06-09-2017 06:23

 UAIC recrutează studenţi voluntari * cei implicaţi vor ajuta la integrarea şi motivarea elevilor defavorizaţi 

 

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi recrutează studenţi voluntari dispuşi să îi sprijine, să îi încurajeze şi să îi consilieze pe tinerii din mediul rural.

Voluntarii vor lucra alături de specialişti şi profesori ai Universităţii pentru a îmbunătăţi accesul la educaţie al elevilor din zonele defavorizate şi pentru integrarea mai bună a studenţilor deja înscrişi la cursuri. „Ne aflăm în secolul XXI în care, se pare că majoritatea elevilor din medii defavorizate nu se mai înscriu la facultate din lipsă de informaţii, dar şi datorită încrederii scăzute în sine. Doar 20% din tinerii între 19-23 de ani din mediul rural urmează cursuri în învăţământul superior, în comparaţie cu 50% de tinerii din mediul urban. Chiar şi cei care ajung la facultate sunt deseori marginalizaţi şi au nevoie să fie ghidaţi şi să primească mai mult sprijin prin oferirea de informaţii şi consiliere personalizată”, conform oficialilor UAIC.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Cei interesaţi se pot înscrie până pe 8 septembrie şi să îndeplinească următoarele condiţii: să fie studenţi în anul II de studii sau master, de preferinţă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, să fie disponibili pentru a participa la sesiuni de formare în perioada 18-24 septembrie, să fie interesaţi de domeniul educaţiei şi de a-i ajuta pe ceilalţi. Constituie un avantaj provenienţa din mediul rural sau oraş cu o populaţie mai mică de 11.000 locuitori, din zona Moldovei. „Dacă vei fi selectat, te vom implica în numeroase activităţi menite să îi ajute pe elevii şi studenţii din mediul rural şi din oraşe mici, care se confruntă cu lipsă de încredere, de motivaţie şi risc de marginalizare”, arată mesajul celor de la UAIC. Prin acest proiect, Universitatea îşi propune să crească echitatea socială, în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior, în special pentru elevii şi studenţii proveniţi din medii defavorizate, din mediul rural şi din oraşele mici. Oxana NĂSTASĂ

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VANZARE SC Avrasop SRL, cu sediul social în mun. Iaşi, bd. Independenţei, nr. 4-6, ap.cam 8, înregistrată la ORC Iaşi sub nr. J22/284/2005, CUI 17192970, prin lichidator judiciar Rodafis IPURL cu sediul în mun. Iaşi, str. Străpungere Silvestru, nr. 48 A, anunţă vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a bunurile mobile: Plug cu brazde PP3 – 701 lei; Grapa cu discuri – 1696 lei; Tăvălugi - 841 lei; Cisternă 3,6 to –1682 lei (prţturi fără TVA). Preţurile de pornire reprezintă 35% din preţurile de evaluare. Valorificarea activelor prin licitaţie publică deschisă cu strigare va avea loc la data de 23.01.2018, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar. Pentru bunurile neadjudecate, licitaţia se va repeta în ziua de 30.01.2018, aceeaşi locaţie şi oră, aceleaşi preţuri de pornire. Condiţiile de participare la licitaţie sunt conţinute în Caietul de sarcini. Caietul de sarcini, în valoare de 50 lei, se achiziţionează de la sediul lichidatorului, unde se depune şi documentaţia de participare la licitaţie, în original, până în preziua licitaţiei, orele 13.00. Garanţia de participare este de 30% din suma reprezentând preţul de pornire şi va putea fi plătită în contul nr. RO80BUCU1032235332633RON deschis la Alpha Bank Iaşi pe numele debitorului. Prezentul anunţ constituie şi notificare către creditori, debitor şi orice persoană fizică sau juridică interesată în cauză. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub rezerva sancţiuni decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data licitaţiei. Informaţii suplimentare la tel/fax 0232/273948, e-mail: rodafis@gmail.com
ANUNŢ Lichidatorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 79/31 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 7935/99/2017 (493/2017), privind debitoarea S.C. ROBALEX S.R.L. Dorobanţ, având C.U.I. 22820621, sediul social în sat Dorobanţ, com. Aroneanu, jud. Iaşi, număr de ordine în registrul comerţului J22/3342/2007, notifică deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 16.03.2018. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 26.03.2018. Termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 20.04.2018. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 30.03.2018, ora 10.00, la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566035, 0727850575.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE Debitoarea S.C. PETROL NETWORK S.R.L. C.U.I. RO 11734355, J22/1267/2015, cu social sediul în mun. Iași, str. Serg. Grigore Ioan, nr. 7, jud. Iași, reprezentată prin lichidator judiciar Insolvency House S.P.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, Centrul de Afaceri, Tronson I, etaj 1 cam. 4 str. Decebal nr. 16, jud. Vaslui, potrivit Sentinței civile nr. 65/F/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul 1904/89/2015, în baza Procesului Verbal al Adunării Creditorilor nr. 253 din data de 08.05.2017, scoate la vânzare următoarele bunuri imobile la preţul de 90% din valoarea de evaluare: Nr. crt. – Denumire bun imobil/Descriere – Valoare lichidare în lei exclusiv T.V.A. – Stație comercializare/distribuție carburanți Iași – Str. Sergent Grigore Ioan, nr. 7 (Cartier Dacia) - compusă din: Teren intravilan Curți Construcții cu Suprafața (S) = 614mp și Construcţie (P) (Spaţiu comercial, Birou, Grup sanitar) cu Suprafața construită desfăşurată (S.c.d.) = 60mp/Suprafața utilă desfăşurată (S.u.d.) = 57,31mp, 3 pompe de alimentare cu benzină şi motorină a câte două braţe de alimentare, capacitate de stocare 49,800 litri în 6 rezervoare subterane în cuve betonate, 1 pompă și rezervor alimentare cu gaz, copertină. – 1.429.459,20 – Apartament cu 3 camere și dependinţe, cu Suprafața utilă de 62.83 mp (incl. balcon), situat în Municipiul Iaşi, Str. Anton Crihan (fosta Dimboviţa), Nr. 9, Bloc E3, Scara A, Etaj III, Ap. 13, Județul Iaşi. – 208.350 – SPAȚIU / CENTRU COMERCIAL VASLUI – compus din – - Construcție (Parter + 2 Etaje) cu A.c. sol. = 466,33 mp / A.c. desf. = 1.417,15 mp / A.u. desf. = 1.262,09 mp; - Teren intravilan – S.= 508,42 mp – 2.117.867,40 Total valoare bunuri imobile = 3.755.676,60 lei Prețurile nu includ T.V.A Vânzarea de bunuri imobile şi a terenurilor aferente este scutită de T.V.A. conform art. 292, alin. (2), lit. f din Codul Fiscal care prevede: „Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxe: lit.f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren...” Licitaţia privind bunurile imobile va avea loc la sediul lichidatorului judiciar, respectiv în Vaslui, Centrul de Afaceri, tronson I, etaj 1, cam. 4, str. Decebal nr. 16, jud Vaslui, în data de 19.03.2018, ora 13:00. Participarea la licitaţie este condiţionată de consemnarea în contul averii debitorului nr. RO83 CECEVS0130RON0400330, deschis la CEC BANK SA Vaslui, la dispoziţia lichidatorului judiciar, până la începerea licitaţiei, a unei cauţiuni de 10% din preţul de pornire a licitaţiei. În caz de neadjudecare a bunului, licitaţia se va repeta în fiecare săptămână, în fiecare zi de luni, ora 13:00. Orice persoană care pretinde vreun drept asupra bunului este invitată, mai înainte de termenul de vânzare, să anunţe lichidatorul judiciar dreptul său. Potrivit art. 843 alin. (2) cod. pr. civ. debitorul nu poate participa la licitație nici personal, nici prin persoane interpuse. Toţi cei care doresc să cumpere bunurile sunt invitaţi la termenul stabilit să liciteze iar, până la această dată, vor prezenta în scris, oferta de preţ. Procesul verbal de afişare a publicaţiei face parte integrantă din publicaţie de vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul lichidatorului judiciar sau la telefoanele: 0753419128, 0744663190 şi 0235/319427. Insolvency House S.P.R.L.
Calendarul inscrierii in clasa pregatitoare in anul scolar 2018-2019: prima etapa incepe pe 8 martie
24/02/2018 14:08

 Ministerul Educatiei anunta, sambata, ca au fost aprobate metodologia si calendarul de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2018-2019. Prima etapa a inscrierilor in clasa pregati ...

Colocviul Naţional de Muzicologie
22/02/2018 08:40

    Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” – Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice şi Centrul de Cercetare „Ştiinţa Muzicii&rdqu ...

Expoziţia de ştiinţă interactivă „Laborator 2.0”
22/02/2018 08:14

    Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, in parteneriat cu Eventera, organizează in perioada 1 martie-30 aprilie e ...

Peste 1,5 milioane de absenţe înregistrate în şcolile din judeţ
21/02/2018 04:45

În cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural care a avut loc ieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, reprezentanţii instituţiilor judeţene au discutat şi despre problema a ...

 Şcolile degradate, în atenţia Cotroceniului
03/01/2018 05:15

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţămantul Preuniversitar (USLIP) Iaşi a inceput noul an prin iniţierea unei campanii naţională numită „Investiţi Urgent in Infrastructura Şcolară” ...

27/12/2017 05:30

Finanţări europene pentru Universitatea de Medifină Luna decembrie a fost marcată de un important eveniment realizat de Reprezentanţa Comisiei Europene in Romania şi Structural Consulting Group care au o ...

 Riscurile din mediul virtual
22/12/2017 05:30

În perioada 2017 – 2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi participă la implementarea activităţilor proiectului „LogOn Back to Lif”-„Reconectează-te la viaţă”, desf ...

 Elev ajuns în spital din cauza alcoolului
22/12/2017 05:30

Un elev de la Şcoala Nr. 10 din Tătăraşi a ajuns, in decursul zilei de ieri, 21 decembrie, la Spitalul de Copii „Sfanta Maria”, după ce ar fi leşinat pe holul şcolii, din cauza consumului de ...

 Elevii descifrează tainele dreptului
15/12/2017 05:00

Asociaţia pentru Dialog in Justiţie, in parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne organizează ...

 Andrei Pleşu, doctor Honoris Causa al Universităţii ieşene
13/12/2017 05:30

O bună parte din elita ieşeană s-a reunit ieri pentru a-i acorda profesorului Andrei Pleşu titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Evenimentul, de o mare importa ...