„Săptămâna Globală a Banilor” a debutat la Iaşi
Dimensiune font:
Ieri, 29 martie, au avut loc, la Iaşi, primele evenimente din cadrul „Global Money Week” * coordonate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare, activităţile s-au adresat atât intermediarilor în asigurări, cât şi studenţilor * astăzi, 30 martie, Palatul Culturii găzduieşte, în premieră, „Gala premiilor EduFin”
„Global Money Week”/„Săptămâna Globală a Banilor”, eveniment internaţional ajuns şi în România, prin intermediul Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), în parteneriat cu Institutul de Studii Financiare (ISF), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a debutat la Iaşi ieri, 29 martie, printr-o serie de activităţi de informare adresate atât studenţilor, cât şi intermediarilor în asigurări. Mai exact, pe agenda zilei de ieri s-au aflat un seminar adresat persoanelor direct implicat în piaţa financiară nebancară şi un curs adresat studenţilor din cadrul UAIC Iaşi.
Activităţi informative de mare interes
Intitulat „Noutăţi legislative de impact în domeniul asigurărilor”, seminarul de informare s-a adresat intermediarilor în asigurări şi a dezbătut cele mai actuale probleme legislative întâmpinate de aceştia. Seminarul a fost moderat de specialişti ai pieţei financiare nebancare precum Cătălin Câmpeanu, director general adjunct al ISJ, Călin Rangu, directorul Direcţiei Relaţii cu Publicul din cadrul ASF, şi Andreea Maftei, consultant în cadrul unei reţele de firme de consultanţă şi audit. „Ne dorim să creştem nivelul actului de formare profesională pe piaţa financiară nebancară din România, ne-am implicat şi ne vom implica permanent în activităţi de educaţie financiară, pe care o considerăm un pilon foarte important al societăţii şi care, poate, până acum a fost lăsat puţin deoparte, pe nedrept. Avem foarte multe persoane care nu înţeleg ce înseamnă o asigurare, care nu înţeleg ce înseamnă să beneficiezi de o asigurare, care nu ştiu care sunt riscurile asigurate şi neasigurate, iar aceste lucruri trebuie învăţate de la cele mai fragede vârste. Prin urmare, implicarea noastră în Global Money Week vine ca un fapt firesc. Ne bucurăm că suntem aici, la Iaşi; avem trei evenimente în care suntem implicaţi, evenimente care se adresează atât intermediarilor în asigurări, cum este cel de acum (n.r – ieri), cât şi studenţilor ai Universităţii Al. I. Cuza, evenimente care ţintesc direct educaţia financiară a participanţilor”, a declarat Cătălin Câmpeanu, director general adjunct al ISF Iaşi.
Evenimentele dedicate „Global Money Week” vor continua astăzi la Iaşi, 30 martie, cu salonul ofertelor „Market place pentru profesionişti”, dezbaterea publică „Protecţia publică prin educaţie financiară”, „Laboratorul Academic” şi „Gala premiilor EduFin”.
* * *
„Institutul de Studii Financiare este un institut fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar care are printre membrii săi aproape toate organizaţiile profesionale de pe piaţă, inclusiv UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România. Noi avem CASCO pe creşterea şi asigurarea procesului de formare profesională pe piaţa financiară nebancară, respectiv calitatea acestui proces de formare profesională; asigurăm examinarea intermediarilor din asigurări; facem, de asemenea, cursuri de formare profesională, având un portofoliu de peste 100 de programe şi peste 200 de lectori certificaţi” - Cătălin Câmpeanu, director general adjunct ISF Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau