Absolvenţii de liceu susţin proba de evaluare a competenţelor digitale
Dimensiune font:
* aceasta presupune două etape, cu timp total de lucru de maximum 90 de minute
După evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română, respectiv limba şi literatura maternă, care s-au desfăşurat în perioada 13 – 17 iunie, începând de astăzi, 21 iunie şi până vineri, 24 iunie, va avea loc proba D din cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv evaluarea competenţelor digitale, conform calendarului şi metodologiei publicate de Ministerul Educaţiei.
Proba de evaluare a competenţelor digitale va fi susţinută în laboratoarele de informatică din unităţile de învăţământ liceal şi presupune două etape, cu timp total de lucru de maximum 90 de minute. Prima etapă vizează rezolvarea unor sarcini de lucru referitoare la domeniul „Mijloace moderne de comunicare. Reţeaua internet”, durata acesteia fiind în medie de 15 minute, dar nu mai mult de 30 de minute. A doua etapă presupune rezolvarea unor sarcini de lucru din celelalte domenii de competenţă prevăzute în programa de Bacalaureat, pentru care se alocă restul timpului rămas până la cele 90 de minute cât are proba, cumulat.
Subiectele pentru proba de evaluare a competenţele digitale sunt stabilite de Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE), potrivit programei de Bacalaureat elaborate pe baza programei şcolare a disciplinei „Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor”, studiată din trunchiul comun, la toate filierele, profilurile şi specializările, pe parcursul claselor a IX-a şi a X-a de liceu. Comisia de Bacalaureat pentru proba de evaluare a competenţelor digitale este organizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ liceal. Candidaţii vor fi repartizaţi în săli în ordine alfabetică, câte unul la calculator, conform planificării, iar la finalul probei, candidaţii vor prezenta comisiei un director în care vor memora rezultatele şi rezolvările subiectelor propuse.
Rezultatele obţinute de candidaţi nu se exprimă prin note sau calificative, ci prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. În funcţie de punctajul obţinut, nivelurile de competenţă pe care le poate obţine un candidat sunt: utilizator începător (0 – 25 de puncte), utilizator de nivel mediu (26 – 50 de puncte), utilizator avansat (51 – 74 de puncte) şi utilizator experimentat (75 – 100 de puncte). Elevii care nu se prezintă la probele de evaluare a competenţelor pot participa la probele scrise, însă nu pot promova BAC-ul.
Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, care se va desfăşura în perioada 27 iunie – 1 iulie. Probele scrise ale examenului maturităţii vor avea loc după cum urmează: 4 iulie - proba la limba şi literatura română, 5 iulie - limba maternă, 6 iulie - proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie - proba la alegere a profilului şi specializării. Diana MOLDOVANU
* * *
Calendar Bacalaureat 2016:
13 – 15 iunie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
15 – 17 iunie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
21 – 24 iunie - proba de evaluare a competenţelor digitale
27 iunie – 1 iulie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
4 iulie – proba scrisă la Limba şi Literatura Română
5 iulie – proba scrisă la Limba şi Literatura maternă
6 iulie - proba obligatorie a profilului
8 iulie - proba la alegere a profilului şi specializării
VEZI AICI ANUNȚURI LOCURI DE MUNCĂ ALTE OFERTE
VEZI AICI ANUNȚURI IMOBILIARE TERENURI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau