Bacalaureatul va dura mai puţin
Dimensiune font:
Sesiunea de Bacalaureat nu va mai dura cinci săptămâni, ci doar trei, întrucât perioada de evaluare orală a competenţelor se va restrânge
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prof. dr. Mircea Dumitru, anunţă o serie de schimbări importante care vizează structura anului şcolar 2016 – 2017, dar şi examenele naţionale. Astfel, sesiunea de Bacalaureat nu va mai dura cinci săptămâni, ci doar trei, întrucât perioada de evaluare orală a competenţelor se va restrânge. De asemenea, Ministerul mai pregăteşte o noutate pentru elevi, în sensul că elevii care intră în acest an în clasa a XI-a vor susţine simulările la Bacalaureat după o nouă structură, un model pilot. „Referitor la examenele naţionale, au fost optimizate calendarele de desfăşurare pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare. Mai exact, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. Din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacantei de primăvară (luna aprilie)”, au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei
Secretarul de stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Monica Cristina Anisie, a detaliat măsurile introduse de Ministerul Educaţiei referitoare la structura anului şcolar. Astfel, în calendarul anului şcolar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanţă şi perioadele de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale. O atenţie specială a fost acordată programului naţional „Şcoala altfel”, al cărui program de desfăşurare a fost flexibilizat. Programul se va întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). Şi metodologia de desfăşurare a examenului de definitivat va fi modificat, astfel încât profesorii nu vor mai susţine proba scrisă în vară, ci în aprilie, în vacanţa de Paşte.
„Şcoala este în primul rând pentru elevi şi despre elevi, dar, evident, trebuie făcută şi de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalităţii elevilor. Transformarea necesară în învăţământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest, deschis, în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care putem să impunem aceste transformări structurale”, a declarat ministrul Mircea Dumitru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau