Ce aşteptări sunt de la Bac-ul de toamnă
Dimensiune font:
Chiar dacă sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat s-a încheiat cu promovarea a peste 73% dintre candidaţi, aşteptările pentru cea de-a doua sesiune sunt pesimiste. Conform statisticilor de anul trecut, spre exemplu, Bac-ul din toamnă a fost promovat doar în proporţie de 27,88%. Rezultatele slabe pot explicate poate de lipsa de interes a tinerilor, mulţi prezentându-se doar la insistenţele părinţilor ori din ambiţie. „Anul trecut nici măcar nu m-am prezentat la Bac, ştiam că nu am învăţat şi că n-o să iau. Nici acum nu sunt foarte sigură, dar am zis: de ce să nu încerc măcar? Oricum, deja lucrez şi nu vreau să mă înscriu la facultate”, explica o tânără după susţinerea probei orale la comunicare în limba română.
Numărul de candidaţi se înjumătăţeşte
De asemenea, ceea ce diferă în cele două sesiuni ale examenului maturităţii este numărul de candidaţi, în vară prezentându-se peste 5.000 de absolvenţi de liceu, în timp ce la cea din toamnă se înscriu aproximativ 2.000. De exemplu, anul acesta s-au înscris 1.725 de tineri pentru a susţine Bacalaureatul în a doua sesiune, 1.137 provenind din sesiunea curentă, iar dintre aceştia 356 fuseseră nevoiţi să treacă de corigenţe mai întâi. Pe de altă parte, în august 2013 s-au înscris 2.386 de candidaţi. Dintre aceştia, doar 533 reuşiseră să promoveze, cei mai mulţi (410) obţinând rezultate între 6,00 şi 6,99. De altfel, niciun candidat nu fusese destul de pregătit pentru a cumula media 10, iar între 9,00 şi 9,99 au fost trei. De amintit sunt şi cei 474 de tineri care, deşi s-au înscris la examen, şi-au pierdut curajul şi au spus „pas”. De asemenea, 8 elevi şi-au ratat diploma în 2013 din cauza fraudei sau doar a tentativei de a copia în timpul probelor scrise. „Sesiunea de anul acesta s-a desfăşurat fără incidente, până în prezent, şi fără vreun candidat eliminat în timpul primelor două probe orale”, a precizat Sabina Manea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Andreea IGNEA
***
Cifrele Bac-ului din august 2013
2.386 candidaţi înscrişi
474 candidaţi neprezentaţi
1.371 candidaţi respinşi
533 candidaţi promovaţi (27,88%)
501 lucrări contestate
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau