CJ premiază elevii din şcolile speciale
Dimensiune font:
31 de elevi de la şcolile speciale din Iaşi, care au obţinut rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale, vor fi premiaţi astăzi de Consiliul Judeţean. Alături de ei vor fi recompensate şi meritele celor 24 de profesori care i-au îndrumat şi pregătit pe copii. Şcolarii şi cadrele didactice vor primi diplome de excelenţă şi sume cuprinse între 250 şi 400 de lei, în funcţie de premiul obţinut. Elevii ieşeni din şcolile speciale s-au clasat pe primele locuri la competiţiile naţionale şi internaţionale, la disciplinele „Limba şi literatura română”, „Limba engleză”, „Istorie”, „Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor”, „Citire rapidă şi corectă Braille”, „Matematică”, la Concursul Naţional de Şah „Cupa Kory Francisc”, Concursul Internaţional „IAŞI green bag – creează şi responsabilizează pentru ECO-ul naturii!”, dar şi în alte domenii. „Aceşti copii ne predau nouă, acum, o lecţie şi ne demonstrează că prin muncă, seriozitate, perseverenţă şi pasiune putem să depăşim toate obstacolele şi să atingem obiectivele pe care ni le propunem. Sunt un exemplu şi de aceea performanţa lor trebuie recunoscută, promovată şi susţinută, iar încurajarea şi preţuirea valorilor, indiferent de domeniu, trebuie să devină un obicei pentru noi toţi”, a precizat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi campionul olimpic la tir sportiv, Sorin Babii. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau