Cum poţi afla secretele unei cariere de succes
Departamentul Servicii pentru Studenți și Absolvenți (DSSA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, în perioada 17 ianuarie – 23 februarie, o serie de traininguri gratuite pentru studenți, menite să le deschisă acestora drumul către o carieră de succes. Astfel, fie că este vorba despre dezvoltare personală, artă, tehnologie sau pur și simplu despre trucuri utile pentru cei care vor să-și organizeze mai bine timpul și mintea, studenții au la dispoziție o gamă largă de traininguri din care pot alege.
Citește și Un nou proiect multicultural la Inspectoratul Şcolar
Trainingurile lunii Ianuarie
Luna ianuarie îi așteaptă pe studenți cu câteva traininguri de dezvoltare personală pe cât de interesante, pe atât de utile. Astfel, în cadrul cursului „Managementul timpului”, studenții vor putea afla cum să-și gestioneze corect cele 86.400 de secunde dintr-o zi, astfel încât să reușească să îndeplinească tot ceea ce și-au propus. De asemenea, participanții la training vor mai afla care este relația lor cu timpul, care sunt cele mai frecvente probleme legate de timp cu care se confruntă un student, ce este managementul timpului și care sunt tehnicile care conduc la o gestionare mai eficientă a acestuia. Acest curs se va desfășura astăzi, 18 ianuarie, începând cu ora 10:00 și va fi susținut de Andrei Alma.
Tot astăzi va avea loc și trainingul intitulat sugestiv „Învață să înveți”. Acesta se adresează studenților interesați să afle mai multe despre cum pot organiza activitatea de învățare astfel încât să fie productivi, eficienți și să aibă succes. În cadrul cursului, participanții vor fi ajutați să descopere ce stă în spatele motivației lor de a învăța, care este stilul fiecăruia de învățare, dar și care sunt strategiile de luare a notițelor și de recapitulare. Trainingul „ Învață să înveți” se va desfășura în intervalul 12:30 – 14:30 și va fi susținut de Oana Chisăliță.
Luna ianuarie va continua cu trainungul „Managementul stresului în sesiune”, care se va desfășura mâine, 19 ianurie, începând cu ora 10:00. În cadrul acestuia, participanții vor afla care sunt diferitele tipuri de stres și cum acționează fiecare, dar și care sunt tehnicile care ajută la gestionarea corectă a stresului. De asemenea, studenții vor avea ocazia de a descoperi care sunt factorii care stau la baza stresului lor și ce efecte are acesta asupra fiecăruia. Toate aceste informații vor fi furnizate de trainerul Irina Șubredu.
Citește și Oportunitate de neratat pentru pasionaţii de ştiinţe agricole
Propunerile lunii februarie
În luna februarie, studenții vor avea posibilitatea de a participa la cinci trainguri, deopotrivă atractive și incitante. Primul dintre acestea este programat pe data de 21 februarie, în intervalul 10:00 – 12:00, și se intitulează „Setting goals” („Stabilirea obiectivelor”). Scopul principal al acestuia este descoperirea metodelor de stabilire a obiectivelor și identificarea soluțiilor potrivite pentru realizarea acestora.
Cel de-al doilea training al lunii februarie, „Grow your MINDset”, îi va ajuta pe participanți să înțeleagă cum funcționează mintea fiecăruia, și, mai ales, cum poate fi aceasta ajutată să funcționeze mai eficient. Astfel, în cadrul acestui training studenții vor înțelege cum reacționează atunci când se confruntă cu obstacole și piedici, vor învăța cum să-și asculte vocea interioară și care sunt tehnicile care ajută la dezvoltarea minții. „Grow your MINDset” va avea loc marți, 21 februarie, începând cu ora 14:00.
Pe 22 februarie, studenții vor afla cum pot avea succes la prezentările pe care le au de făcut la cursuri în cadrul trainingului „Cum să realizezi o prezentare de succes”. Cum se structurează o prezentare, care sunt tehnicile potrivite și care sunt aplicațiile cheie care pot transforma o prezentare simplă într-una de succes, sunt doar câteva dintre lucrurile care vor fi prezentate în cadrul acestui training. Diana Chihaia, trainerul cursului, îi așteaptă pe toți cei interesați începând cu ora 10:00.
Următorul training se intitulează „Respirația în cânt și rolul cuvântului în abordarea partiturilor muzicale - Dicție, noțiuni preliminare; Exerciții” și este destinat celor care vor să descopere arta interpretării și a pronunțării corecte. În cadrul celor două parți ale acestui training, participanții vor afla care este rolul cuvintelor într-o partitură muzicală, care este importanța dicției, dar și care sunt tehnicile de pronunțare. Prima parte a trainingului se va desfășura pe data de 23 februarie, începând cu ora 10:00.
Ultimul training pregătit de cei de la DSSA este vine în ajutorul celor care trebuie să-și pregătească lucrarea de doctoral. „Doctorat 1.0 ” îi va ajuta pe doctoranzi să își organizeze eficient activitatea din timpul studiilor, să identifice pașii care trebuie să-i urmeze pentru atingerea obiectivelor, dar și care sunt strategiile de analiză a literaturii științifice.
Cei interesați se pot înscrie accesând acest link, participarea la toate trainingurile fiind gratuită. Locația fiecărui training va fi comunicată participanților cu o zi înainte ca acestea să se desfășoare.
* * *
Calendarul trainingurilor:
18 ianuarie, 10:00 – Managementul timpului (Andrei Alma)
18 ianuarie, 12:30 – Învață să înveți (Oana Chisăliță)
19 ianuarie, 10:00 – Managementul stresului în sesiune (Irina Șubredu)
21 februarie, 10:00 – Setting goals/Stabilirea obiectivelor (Andrei Alma)
21 februarie, 14:00 – Grow your MINDset (Irina Șubredu)
22 februarie, 10:00 – Cum să realizezi o prezentare de succes (Diana Chihaia)
23 februarie, 10:00 – Respirația în cânt și rolul cuvântului în abordarea partiturilor muzicale - Dicție, noțiuni preliminare; Exerciții (Gabriela Enășescu)
23 februarie, 12:30 – Doctorat 1.0 (Oana Chisăliță)
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână