Examenul de admitere continuă

default

Dimensiune font:

| 24-07-2014 17:51

Doar câteva facultăţi ieşene păstrează tradiţia de a realiza o selecţie a viitorilor studenţi. Accentul în procesul de admitere este pus pe examenul organizat şi mai puţin pe rezultatele obţinute la Bacalaureat.

Admiterea la majoritatea facultăţilor din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” a fost realizată pe baza concursului de dosare, în funcţie de notele obţinute la probele Bacalaureatului. Totuşi, cei care au optat pentru Facultatea de Drept vor susţine astăzi, 24 iulie, începând cu ora 12, testul grilă de limba română, având o pondere de 50% în calculul mediei de admitere. Competiţie este strânsă, fiind 765 de candidaţi pentru doar 200 de locuri. Aceeaşi situaţie este şi pentru cele 225 de persoane care şi-au depus dosarul la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, unde sunt disponibile 75 de locuri. Aceştia au susţinut pe 23 iulie proba sportivă, eliminatorie, iar astăzi va avea loc cea de aptitudini la specializarea Educaţie fizică şi sportivă, precum şi lucrarea scrisă din anatomie pentru Kinetoterapie şi motricitate specială.
De asemenea, sunt 649 de candidaţi pentru 275 de locuri la Facultatea de Informatică. Aceştia vor afla până pe 25 iulie rezultatele pe care le-au obţinut la testul scris, susţinut pe 22 iulie. Pentru a putea intra la Teologie Ortodoxă Pastorală, viitorii studenţi şi-au demonstrat pe 22 iulie aptitudinile muzicale, iar a doua zi cunoştinţele de profil.

De asemenea, pentru admiterea la Facultăţile de Automatică şi Calculatoare sau Arhitectură din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, candidaţii trebuiau să treacă de testul programat pe 21 iulie. În plus, cei care erau nemulţumiţi de rezultatele de la Bacalaureat, au posibilitatea de a-şi asigura un loc printr-un testul grilă de matematică, programat pe 25 iulie, la facultăţile de Mecanică sau de Construcţii de Maşini şi Management Industrial.

Universitatea de Medicină şi Farmacie a păstrat proba eliminatorie pentru specializările domeniului Sănătate - Medicină, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare, Medicină dentară şi Tehnică dentară. Astfel, 2.350 de candidaţi şi-au testat ieri, 23 iulie, cunoştinţele de anatomie sau de chimie organică.

Singura instituţie care organizează examenul de admitere pentru toate specializările rămâne Universitatea de Arte „G. Enescu” (UAGE). Acesta se desfăşoară pe mai multe etape, în perioada 22-25 iulie, pentru Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, 21-25 iulie la Teatru, respectiv 26-27 iulie la Arte Vizuale şi Design. Andreea IGNEA

***
Singurii care mai au de trecut prin stresul examenului de admitere sunt candidaţii Facultăţii de Drept, din cadrul UAIC, şi artiştii UAGE. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei