EXCLUSIV Iaşul are secretar de stat în Ministerul Educaţiei
Dimensiune font:
Cunoscutul profesor ieşean de fizică Vasile Şalaru a fost numit ieri, 22 ianuarie, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Propunerea a fost făcută încă din luna decembrie, când la conducerea ministerului a ajuns Sorin Cîmpeanu, aceasta fiind susţinută atât de preşedintele Partidului Conservator, din care face parte şi Vasile Şalaru, cât şi de majoritatea parlamentarilor. „Mă onorează numirea şi sper să fac onoare partidului şi Iaşului. Nu aş putea spune că nu mi-am dorit asta, cu atât mai mult cu cât vin din sistem şi îl cunosc foarte bine. Iubesc elevii şi sper să se cunoască faptul că am ajuns în această funcţie”, a declarat Vasile Şalaru. Noul secretar de stat îşi va intra în atribuţii de astăzi, 23 ianuarie.
Născut şi crescut în Iaşi, din 21 februarie 1961, în cartierul Cantemir, după cum îi place să afirme, Vasile Şalaru a urmat cursurile Şcolii nr 23 „Titu Maiorescu” şi ale Liceului „Emil Racoviţă”. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, iar de-a lungul timpului a predat la Liceul Răducăneni, Liceul Miroslava, Liceul de Chimie Iaşi, Colegiul Naţional şi Liceul Garabet Ibrăileanu. A deţinut o perioadă funcţia de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, iar din mai 2009 este preşedinte al Filialei Judeţene Iaşi a Partidului Conservator. De la începutul anului 2014 şi până acum, când a fost numit secretar de stat, Vasile Şalaru a deţinut funcţia de vicepreşedinte în cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau