FOTO / VIDEO: Prima zi de şcoală cu manuale de împrumut

default

Dimensiune font:

| 16-09-2014 18:20

Tradiţionalul clopoţel a sunat din nou pentru cei aproximativ 140.000 de preşcolari şi elevi ieşeni. În schimb, tradiţia Abecedarului pe băncile copiilor de clasa I nu a putut fi respectată. Manualul copilăriei a fost înlocuit, în unele cazuri, cu un auxiliar... împrumutat de la edituri. 

Noul an şcolar a debutat la Iaşi ieri, 15 septembrie, cu deschiderea oficială organizată în cadrul Şcolii Gimnaziale „D.A. Sturdza”, unitate ce a serbat 25 de ani de la înfiinţare. „Începutul de an şcolar este începutul marelui zbor al înţelepciunii pentru boboceii din clasele pregătitoare, iar, nouă, celor din clasele următoare, ne reaminteşte că a sosit clipa să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaştere”, au fost cuvintele de deschidere ale reprezentantei elevilor, un copil de clasa a III-a. Festivitatea a reunit preşcolari, elevi, părinţi, dar şi reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) şi ai autorităţilor locale. Astfel, dintre participanţi nu au lipsit inspectorul şcolar general Camelia Gavrilă, primarul Gheorghe Nichita, prefectul Dan Cârlan, Adrian Stoian, adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Florin Strugariu, reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

Vechiul Abecedar, interzis
În schimb, au lipsit manualele elevilor din clasele I şi II-a, deşi, în unele săli de clasă, pe bănci îi aşteptau câte un auxiliar, alături de micul buchet de flori şi...o ciocolată. Este prima dată, în ultimele două decenii, când sistemul de învăţământ se confruntă cu o astfel de problemă. „Nu am fi putut să-i aşteptăm fără cărţi pe bănci! Cu atât mai mult cu cât ni s-a interzis categoric să punem vechiul Abecedar. Aşa că am luat auxiliarele de la o editură, iar părinţii, care vor, le pot cumpăra – costă numai 14 lei”, a explicat un învăţător de la Şcoala Gimnazială „D.A. Sturdza”. Aceasta a fost, în fapt, şi una dintre recomandările primite de directorii unităţilor şcolare din judeţ de la reprezentanţii ISJ, adăugându-se ca soluţie suplimentară fişele de lucru realizate pe baza noii programe şcolare. „E o soluţie a momentului şi sperăm că se vor rezolva cât mai repede situaţiile care ţin de derularea licitaţiilor. Recomandările în acest sens au venit de la Minister, în urma unei videoconferinţe, bazată tocmai pe aceste clarificări. Astfel, am trimis o adresă foarte clară în sistem”, a precizat pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei” Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi.

De dragul simbolului....
Pe manualele vechi se vor putea baza doar învăţătorii de la clasele a II-a, dar accentul este pus tot pe fişele de lucru şi, mai ales, pe experienţa dascălilor şi pe gradul lor de pregătire profesională. „Pentru momentul acesta, la clasa a II-a nu este o problemă pentru că se pot folosi şi manualele vechi, măcar de dragul simbolului - ca în momentul în care intră copilul să găsească un manual pe masă care să creeze atmosfera de şcoală şi de studiu”, a punctat şefa ISJ. Pe de altă parte, acelaşi simbol a condus la înlocuirea tradiţionalului Abecedar cu auxiliarul. „Am mers pe a valorifica experienţa de ani de zile a învăţătorilor, pe materialele lor didactice anterioare şi pe aceste auxiliare ce puteau fi luate ca împrumut sau prezentate ca bibliografie”, a completat Camelia Gavrilă.

„25 septembrie sau când o fi!“
O dată exactă pentru livrarea noilor manuale, inclusiv cele digitale, nu există încă. „Nu ar fi trebuit ca astăzi (luni, 15 septembrie - n.r.) să nu avem manuale. Mi-aş fi dorit ca startul manualelor digitate să fie pe 15 septembrie, şi nu pe 25 septembrie sau când o fi. Am discutat cu inspectorii generali şcolari, la videoconferinţă, ca profesorii să nu se transforme în agenţi comerciali pentru edituri. Manualele digitale vor veni, cu toată efervescenţa şi încăpăţânarea unora”, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. În schimb, până la rezolvarea problemelor sistemului şi până la tipărirea noilor manuale, cei care au de suferit şi de scos bani din buzunare sunt părinţii. „Fiul meu abia a început clasa I şi deja am cheltuit 60 lei...din prima zi de şcoală. Manualul de engleză l-am xeroxat - aceasta a fost hotărârea la nivelul clasei - şi, în rest, am cumpărat celelalte cărţi de pe care va învăţa”, a povestit un părinte.

Andreea IGNEA

***

 

Prima zi de şcoală, în ochii oficialităţilor locale

 

* „Din cei 800 de elevi care învăţaţi la această şcoală, sunteţi unii cu posibilităţi financiare mai reduse, alţii din familii cu condiţii mai avansate. Să ştiţi că nu hăinuţele diferite vor face diferenţa în viaţă! Hăinuţele de fiţe ale celor cu posibilităţi mai ridicate vor rămâne mici, vor deveni amintiri. Bagajul de informaţii şi educaţie pe care îl dovediţi prin muncă în şcoală este ceea ce va conta în viaţa de zi cu zi”, a apreciat prefectul Dan Cârlan, amintit de propriile experienţe pe care le-a trăit ca elev.

* „Orice timp inaugural are nevoie de idei, de viziune, forţa de întemeiere, solidaritate umană, de reguli şi norme prin care ceea ce imaginăm pentru educaţia tinerilor să poată deveni realitate. Într-un Iaşi al tradiţiei, al culturii, al marilor idei şi zidiri, al spiritualităţii profunde, educaţia trebuie să rămână mai departe una din valorile esenţiale prin care ne definim specificitatea şi ne aşezăm sub zodia unui destin ales şi nobil”, a punctat Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean

* „Cred că este un moment important prin care dumneavoastră trebuie să respectaţi şcoala pentru că ea v-a format ca oameni. Îmi doresc ca acest oraş să devină unul al cunoaşterii, al culturii, al entuziasmului şi al tinereţii. Dar acest lucru depinde şi de noi, cei care suntem astăzi prezenţi în anumite funcţii de decizie”, a precizat primarul Gheorghe Nichita

***
„Începutul de an şcolar este începutul marelui zbor al înţelepciunii pentru boboceii din clasele pregătitoare, iar, nouă, celor din clasele următoare, ne reaminteşte că a sosit clipa să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaştere” - elev

***
„Fiul meu abia a început clasa I şi deja am cheltuit 60 lei...din prima zi de şcoală” - părinte

***
„Nu am fi putut să-i aşteptăm fără cărţi pe bănci! Cu atât mai mult cu cât ni s-a interzis categoric să punem vechiul Abecedar. Aşa că am luat auxiliarele de la o editură, iar părinţii, care vor, le pot cumpăra – costă numai 14 lei”- învăţător

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei