Începe o nouă sesiune de Bac
Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat va debuta astăzi, 17 august, la nivelul judeţului Iaşi fiind înscrişi 1.680 de candidaţi. Aceştia se vor prezenta doar la probele pe care nu le-au promovat în sesiunile anterioare. Astfel, prima probă orală, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, este programată pe 17 şi 18 august. Tot pe 18 august va începe şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, proba continuând şi pe 19 august. Apoi, în perioada 20-21 august va avea loc evaluarea competenţelor digitale.
Citește și Lecţia ieşeană de fentat Ministerul Educaţiei EXCLUSIV
Începând de luni, 24 august, candidaţii vor participa la probele scrise, prima fiind cea la limba şi literatura română. Acestea vor continua pe 26 august, cu proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), pe 28 august este programată cea la alegere a profilului şi specializării, candidaţii optând pentru geografie, logică şi argumentare, psihologie, sociologie, filosofie, informatică, economie, fizică, biologie sau chimie. Toate lucrările de la probele scrise vor fi corectate în alt judeţ decât cel în care a fost susţinut examenul. Candidaţii vor afla rezultatele pe 31 august, zi în care cei nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţiile. Afişarea noilor rezultate se va face pe 3 septembrie.
Citește și Cât vă costă un masterat la „stat”
Atenţie la fraudă!
Pentru a nu risca eliminarea din examen, candidaţii trebuie să renunţe la orice material care ar putea fi sursă de inspiraţie, ca manuale, cărţi, dicţionare, formulare, memoratoare, notiţe, culegeri, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrările altor colegi. Este interzis accesul în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi alte astfel de obiecte, acestea fiind depozitate în locuri special amenajate. De asemenea, candidaţii nu au voie să aibă, asupra lor sau în bănci, telefoanele mobile, căştile audio sau orice alt mijloc de calcul, comunicare sau conectare la internet ori la reţele de socializare. Potrivit metodologiei, nerespectarea acestor reguli conduce la eliminarea din examen, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, candidaţii care au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat. Andreea IGNEA
* * *
77,68%
Acesta este procentul de promovare a Bacalaureatului în sesiunea iunie-iulie, la nivelul judeţului Iaşi, după rezolvarea contestaţiilor. În ceea ce priveşte promovabilitatea examenului din sesiunea august-septembrie 2014, procentul iniţial a fost de 30,41%, iar după soluţionarea contestaţiilor, acesta a crescut la 31,22%.
* * *
Subiectele din sesiunea august-septembrie 2014:
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
COMUNICAT DE PRESĂ OPIA aduce un omagiu veteranilor din teatrele de operații 11 noiembrie 2026
Anunț privind finalizarea proiectului ”CAPITAL DE LUCRU” – PANDORA IMPEX S.R.L.
Pensionarii vor avea parte de o veste importantă în decembrie
Alertă de poluare în Iași. Valori alarmante la Tomești și Ungheni!
Zece oferte pentru supervizarea mega-spitalului din Piatra-Neamț
Centura Iași Est, îngropată în greșeli și hârtii
Alertă medicala la Iași! Explozie de mușcături de animale și val de viroze!
Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene
România, în genunchi sub povara datoriilor! 150 de miliarde de lei deficit și 60 de miliarde aruncate doar pe dobânzi!
Drona care a survolat Iașul, un mister învăluit în secrete militare!
Urșii au invadat Vasluiul! 10 animale au fost identificate
Bancul Zilei
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
Vin reformele PSD!
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor