Micii oameni de ştiinţă ieşeni au obţinut premii naţionale
Dimensiune font:
Patru elevi s-au întors cu importante premii de la Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, desfăşurată săptămâna trecută la Târgovişte. Tudor Cristian Cozma, elev al Colegiului Naţional „E. Racoviţă”, a obţinut cel mai mare punctaj total din cadrul concursului, fiind recompensat cu premiul I. De asemenea, o distincţie deosebită – premiul III – a primit Mălina Irina Strugaru, de la Colegiul Naţional. În plus, Cristina Dana Diaconu, elevă la „Racoviţă”, şi Dragoş Mihai Olteanu, de la Naţional, au ocupat locurile 23, respectiv 24, fiind recompensaţi cu Menţiuni speciale. „Toţi sunt copii excepţionali. Despre evoluţia lui Tudor Cozma cunosc mai multe detalii, el obţinând rezultate remarcabile la Olimpiada Naţională de Chimie şi la cea Judeţeană de Fizică. Ne bucură premiile pe care le-au primit cei patru elevi şi îi felicităm pe ei şi pe grupurile de profesori care i-au pregătit – de biologie, chimie şi fizică”, a menţionat Rodica Predoiu, inspector de specialitate – fizică.
Urmează selecţia pentru faza internaţională
Locurile pe care s-au clasat Tudor Cozma şi Mălina Strugaru le asigură calificarea pentru lotul lărgit, format din 15 elevi. „Acest lot va participa, la începutul lunii septembrie, la o pregătire centralizată, iar după selecţii succesive se constituie echipa formată din şase elevi, care va reprezenta România la etapa internaţională a olimpiadei”, a explicat inspectorul de fizică. Competiţia a reunit 100 de elevi din toată ţara, pasionaţi de chimie, fizică şi biologie. După susţinerea probelor teoretice la cele trei discipline, participanţii au îmbrăcat halatul alb şi au demonstrat că pot aplica şi în practică toate cunoştinţele pe care le-au acumulat. La dispoziţie au avut doar câte un minicalculator neprogramabil şi o trusă de disecţie.
Andreea IGNEA
***
Tudor Cristian Cozma, clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „E. Racoviţă” - premiul I
Mălina Irina Strugaru, clasa a VIII-a la Colegiul Naţional – premiul III
Cristina Dana Diaconu, clasa a IX-a la Colegiul Naţional „E. Racoviţă” - Menţiune specială
Dragoş Mihai Olteanu, clasa a VIII-a la Colegiul Naţional - Menţiuni specială
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau