Nou membru în conducerea Inspectoratului Şcolar
Dimensiune font:
Echipa managerială a Inspectoratului şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a fost completată ieri, 19 octombrie, odată cu ordinul de numire în funcţia de inspector şcolar general adjunct a prof. Mihaela Ţura.
Postul de inspector adjunct a fost ocupat prin concurs, prof. Mihaela Ţura preluând ştafeta de la d-na prof. dr. Genoveva Farcaş, care a ocupat până acum această funcţie. „Întreaga echipă de inspectori a participat cu plăcere la acest moment festiv, care a deschis o nouă etapă în istoria recentă a ISJ Iaşi. D-na prof. Ţura a fost până de curând inspector de fizică şi a ocupat de asemenea postul de director adjunct la Colegiul Naţional „C. Negruzzi” în intervalul 2011-2015”, au declarat reprezentanţi ISJ Iaşi.
Festivitatea a inclus şi acordarea „Distincţiei Gh. Asachi” celor două inspectoare generale adjuncte, prof. dr. Claudia Tănase şi prof. dr. Genoveva Farcaş, care şi-au încheiat activitatea managerială, dar care îşi continuă activitatea în cadrul inspectoratului. „D-na prof. Ţura este un specialist recunoscut, un profesor dedicat elevilor şi pasionat de meserie, un expert în evaluarea calităţii educaţiei, cu multă experienţă şi deci cu o grilă de valori şi termene de comparaţie care poate susţine şi stimula învăţământul ieşean”, a afirmat prof. dr. Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi.
Potrivit ISJ Iaşi, peste 95% dintre inspectorii de specialitate din cadrul instituţiei au susţinut concurs pe post în anul 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau