Planurile candidaţilor la şefia Politehnicii ieşene
Dimensiune font:
Vizibilitatea universităţii, dezvoltarea cercetării şi transparenţa sunt câteva dintre elementele comune ale celor trei candidaţi pentru funcţia de rector.
Trei universitari şi-au depus candidatura pentru cea mai înaltă funcţie din Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi (TUIASI) - Dan Caşcaval, decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, Alexandru Sălceanu, profesor la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, şi Corneliu Munteanu, profesor la Facultatea de Mecanică.
„Obiectivele strategice îmbină activitatea educaţională, de cercetare şi administrativă la un nivel de eficienţă funcţională şi organizatorică similară universităţilor din spaţiul european, la o transparenţă a comunicării şi a luării deciziilor în timp real, care să creeze premisele asigurării unei capacităţi reale de competiţie a universităţii în plan naţional şi internaţional”, scrie Dan Caşcaval, în programul său managerial.
Este singurul dintre cei trei candidaţi care şi-a exprimat şi opţiunile pentru viitoarea echipă de conducere - Neculai Seghedin, Carmen Loghin, Dumitru Istrate, Irina Lungu, Daniel Condurache şi Cezar Oprişan.
Citiți și Ion Dafinoiu, psihoterapeut: „Cererea de psihoterapie este în creştere” (INTERVIU II)
Fără „diversiuni şi dezinformări”
Candidat la şefia TUIASI şi în anul 2012, Alexandru Sălceanu propune dezvoltarea unui mediu de lucru eficient şi autentic colegial, necesitatea soluţiilor inovative şi practice, transparenţă şi eficienţă (inclusiv prin publicarea deciziilor şi a declaraţiilor de avere pe site-ul universităţii).
„Încrederea manifestată prin sufragiul a 41% dintre colegii care au votat în condiţiile grele ale anului 2012 (cu certitudine nerepetabile în 2016) nu s-a diminuat, în ciuda unor diversiuni şi dezinformări. Complementar, există aşteptări îndreptăţite din partea multor altor colegi, referitoare la obiectivele ce trebuie atinse într-un viitor cât mai apropiat”, aminteşte Alexandru Sălceanu.
Pledoarie pentru comunicare
De asemenea, candidat în 2012, Corneliu Munteanu revine cu aproximativ acelaşi program managerial din urmă cu patru ani.
„Primul motiv pentru care candidez la funcţia de Rector al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi este dorinţa de a promova comunicarea, în spiritul solidarităţii academice şi al Legii Educaţiei Naţionale, între echipa de management şi toţi ceilalţi membri ai comunităţii academice fie ei studenţi, asistenţi, şefi de lucrări, conferenţiari sau profesori, ca o condiţie sine qua non a progresului real al universităţii”, motivează Corneliu Munteanu. O propunere ce nu se regăseşte în programul din 2012 este cea de a transforma TUIASI într-o „universitate antreprenorială”. Andreea IGNEA
22 februarie
Este data la care va fi ales noul rector al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi
* * *
Planurile manageriale şi CV-urile celor trei candidaţi
Citiți un interviu de colecție, acordat de prof. univ. dr. Dr. H.c. Constantin Vasilică - „La mulţi ani, domnule PROFESOR!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau