Primul ghid pentru educaţia specială, lansat la Iaşi
Dimensiune font:
Colegiul Tehnic „Ion Holban” din Iaşi găzduieşte astăzi, 13 ianuarie, lansarea volumului „Educaţia specială. Ghid metodologic”, publicat de Editura Polirom sub semnătura autorilor Alois Gherguţ, Luciana Frumos şi Gabriela Raus.
Volumul este primul ghid de pe piaţa editorială autohtonă care prezintă într-o manieră exhaustivă procesul de proiectare didactică după toate rigorile psihopedagogice şi metodologice, venind în întâmpinarea unor nevoi reale ale cadrelor didactice, aflate în formare sau active în reţeaua şcolară. Lucrarea include o mare diversitate de discipline, tipuri de lecţii, jocuri şi activităţi recuperatorii din programele de terapie complexă şi integrată, fiind centrat pe prezentarea unor proiecte didactice adresate elevilor cu deficienţe de intelect, de auz sau de vedere. Educaţia specială este destinată tuturor copiilor cu dizabilităţi sau tulburări de dezvoltare care nu reuşesc să atingă un nivel de cunoaştere şi de comportament social corespunzător vârstei lor în cadrul învăţământului obişnuit.
Citește și Brambureală maximă după concursul pentru directorii de şcoli
Alături de autori vor face prezentări: conf. univ. dr. Mariana Momanu, directorul Departamentului de ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi prof. dr. Mariana Pop de la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iaşi. În cadrul evenimentului, elevii cu cerinţe educaţionale speciale care au obţinut performanţe deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale destinate acestor categorii vor fi recompensaţi pentru meritele lor, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau