Problemele migraţiei dezbătute la „Cuza”
Dimensiune font:
Departamentul de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Socio-Uman din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi organizează în perioada 19 – 20 mai Conferinţa „Perspective în Ştiinţele Uman şi Sociale: ţintind interdisciplinaritatea”.
Conferinţa se află la cea de-a treia ediţie şi are ca temă principală de discuţie „Figuri ale migraţiei”. „În ultima perioadă, migraţia a devenit una dintre cele mai disputate teme atât în mass-media, film şi literatură, cât şi la nivelul instituţiilor şi al politicilor internaţionale. Provocările acestui fenomen nu sunt cu totul noi: migraţia este un proces trans-istoric, cu implicaţii la nivel politic, economic, social, religios şi cultural. Având în vedere complexitatea lor, ne propunem discutarea fenomenelor migraţiei dintr-o perspectivă interdisciplinară. Tema conferinţei permite, astfel, abordări din domenii diferite, precum: teoria culturii, istorie, geografie şi geocritică, sociologie, literatură şi arte”, afirmă organizatorii. Lucrările prezentate în cadrul conferinţei vor porni de la câteva idei subiacente temei conferinţei, precum: migraţia în spaţiu şi timp, idei şi credinţe în mişcare, migraţia în cultură, estetici ale migraţiei, migrarea informaţiei în societatea cunoaşterii. Diana MOLDOVANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau