Rectorul UMF Iași a fost confirmat în funcție
Dimensiune font:
La mai mult de o lună de la desfășurarea alegerilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iași, derulate pe 22 ianuarie, rectorul ales, Viorel Scripcariu, a primit astăzi, 25 februarie, ordinul de confirmare în funcție, emis de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Ştiințifice.
Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior din Iași, ordinul nr. 3215 privind exercitarea calității de rector și ordonator de credite al UMF, de către chirurgul Viorel Scripcariu, a fost emis de ieri, 24 februarie.
Amintim că în cursa pentru Rectoratul UMF Iași s-au înscris șapte candidați - chirurgul Viorel Scripcariu (şef de secţie la Institutul Regional de Oncologie - IRO), fostul rector interimar Ştefan Octavian Georgescu, prorectorul responsabil cu strategia universitară Radu Iliescu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară Norina Forna, fostul preşedinte al Comisiei de Etică Luminiţa Smaranda Iancu, inginerul Mihai Chiriţă, dar şi fostul rector interimar pentru aproape nouă luni Dragoş Pieptu.
În urma voturilor exprimate pe 22 ianuarie, pe primul loc în clasament a fost chirurgul Viorel Scripcariu, profesor la Facultatea de Medicină. Deşi unul dintre contracandidaţii săi, Norina Forna, clasată pe locul doi, s-a regăsit pe prima poziţie în ierarhia realizată pe buletinele de vot (241 de poziţii I şi un punctaj de 2.767 ), Viorel Scripcariu a obţinut cel mai bun punctaj, respectiv 2.665 (217 voturi pe prima poziţie). Următorii clasaţi sunt Radu Iliescu (2.801 puncte şi 95 voturi pe poziţia I), Ştefan Octavian Georgescu (2.825 puncte şi 56 voturi pe poziţia I), Luminiţa Smaranda Iancu (2.826 puncte şi 46 voturi pe poziţia I), Mihai Chiriţă (3.115 puncte şi 17 voturi pe poziţia I), respectiv Dragoş Pieptu (3.301 puncte şi 53 voturi pe poziţia I).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau