Şedinţă specială de consiliu local, la Târgu Frumos
Dimensiune font:
Elevi şi cadre didactice din Germania, Ungaria, Italia, Bulgaria, Letonia, Estonia şi Grecia sunt, în aceste zile, oaspeţi de seamă ai Şcolii Gimnaziale „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Şcoala este gazda unui Proiect Comenius, într-o acţiune cu tema „Implicarea activă a tinerilor în comunitatea locală”. „Principala activitate se va derula sub forma unei simulări de şedinţă de consiliu local la Primăria oraşului Târgu Frumos, în cadrul căreia elevii vor prezenta problemele cu care se confruntă în comunităţile lor şi vor găsi soluţii comune pentru rezolvarea acestora, alături şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale, care vor participa la şedinţă”, a spus Bianca Burciu, profesor coordonator de la şcoala din Târgu Frumos. Anda PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau