Sesiune de admitere la Universitatea de Medicină
Dimensiune font:
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) Iaşi demarează, în perioada 14-18 septembrie, cea de-a doua sesiune de admitere la facultate. Au fost scoase la concurs 58 de locuri, o parte dintre acestea fiind rămase neocupate după prima sesiune. Astfel, sunt disponibile două locuri bugetate pentru candidaţii de etnie rromă şi opt cu taxă, la specializarea Asistenţă medicală generală, 14 locuri cu taxă la Nutriţie şi dietetică, respectiv două locuri bugetate pentru rromi şi 13 cu taxă în lei la Bioinginerie.
Citește și Se reintroduce treapta a doua la liceu? Bâlbâieli ministeriale în prima zi de şcoală
De asemenea, pentru candidaţii la a II-a facultate sunt scoase la concurs 19 locuri cu taxă, zece dintre acestea fiind la specializarea Medicină, trei la Medicină Dentară, patru la Farmacie şi două la Bioinginerie. „În sesiunea septembrie, concursul de admitere constă în selecţie de dosare. Selecţia candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului acumulat”, anunţă reprezentanţii UMF Iaşi. Înscrierea se face până mâine, 18 septembrie, în intervalul orar 09.00-14.00, iar rezultatele admiterii vor fi afişate pe 23 septembrie. Andreea IGNEA
Citește și Miroslava – comuna cu primărie modernă şi toaletă în curtea şcolii!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau