Structura anului şcolar a fost modificată
Dimensiune font:
Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a modificat structura acestuia. Primul semestru va debuta luni, 14 septembrie, şi se va încheia pe 5 februarie 2016, nu pe 29 ianuarie, potrivit primului ordin de ministru. Astfel, schimbarea constă în faptul că elevii vor avea o săptămână în plus pentru vacanţa de iarnă, programată 19 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016. În aceste condiţii, intervalul alocat pentru cel de-al doilea semestru va modificat cu o săptămână, acesta debutând pe 15 februarie (nu pe 8 februarie) şi se va încheia pe 24 iunie (nu pe 17 iunie). Elevii din clasa a VIII-a vor avea 35 de săptămâni de cursuri, ce vor fi finalizate pe 17 iunie, urmând o săptămână de participare la Evaluarea Naţională. De asemenea, tinerii din anii terminali de liceu, în cazul cărora sunt 37 de săptămâni, dintre care 33 de cursuri, iar 4 dedicate susţinerii examenului naţional de Bacalaureat, anul şcolar încheindu-se pe 3 iunie.
Citește și Miroslava – comuna cu primărie modernă şi toaletă în curtea şcolii!
În plus, o nou schimbare se remarcă şi la nivelul vacanţei de vară, care iniţial se încheia pentru elevi pe 4 septembrie, iar potrivit ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial ieri, 10 septembrie, noua dată este 11 septembrie. Andreea IGNEA
Noua structură a anului şcolar 2015-2016
Semestrul I
14 septembrie – 18 decembrie 2015 - Cursuri
31 octombrie - 8 noiembrie 2015 - Vacanţă pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar
19 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016 - Vacanţa de iarnă
11 ianuarie – 5 februarie 2016 - Cursuri
6 - 14 februarie 2016 - Vacanţă intersemestrială
Semestrul al II-lea
15 februarie - 22 aprilie 2016 - Cursuri
23 aprilie - 3 mai 2016 - Vacanţa de primăvară
4 mai - 24 iunie 2016 - Cursuri
24 iunie - 11 septembrie 2016 - Vacanţa de vară
* 18 - 22 aprilie - „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau