Vizite de studiu în marile companii tehnice
Dimensiune font:
Zeci de studenţi din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi au fost puşi faţă în faţă cu partea practică a ingineriei * aceştia au efectuat o serie de vizite de studiu la marile companii de profil
Studenţii Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial (CMMI) din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au vizitat luna aceasta mai multe companii din regiunea de Nord-Est a ţării, cu scopul de a-şi forma o imagine de ansamblu asupra ingineriei mecanice şi a ingineriei industriale. „Aceste vizite vor asigura consolidarea cunoştinţelor şi astfel se poate alege în mod obiectiv o companie în care să se desfăşoare stagiul de practică. Nu în ultimul rând, aceste vizite au darul de a confirma vizual faptul că ingineria, în general şi ingineria mecanică şi industrială, în special, în ţara noastră, nu sunt domenii moarte, fără perspective de dezvoltare, ci, dimpotrivă, sunt domenii dinamice, cu un ritm susţinut de dezvoltare, care au nevoie de resursă umană foarte bine pregătită şi în număr mare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraş, decanul Facultăţii de CMMI.
Citește și Primele locuri scoase la bătaie de universităţile ieşene
„O imagine despre ce se întâmplă în jurul lor”
Astfel, la vizitele de studiu au participat 50 de studenţi din anii I, II şi III de la mai multe specializări din cadrul facultăţii, aceştia familiarizându-se atât cu procesele de producţie ale companiilor, cât şi cu poziţia şi activitatea inginerului în procesul de producţie. Printre locaţiile vizitate de studenţi se numără o fabrică de injectoare şi o companie cu capital românesc care produce piese şi echipamente pentru aviaţia civilă. „Crearea unui mediu stimulativ de educaţie, creşterea competenţelor profesionale prin observaţii directe asupra echipamentelor în funcţiune, întărirea legăturii între cunoştinţele transmise în mediul academic şi cele care pot fi dobândite numai prin cunoaşterea mediului industrial reprezintă o prioritate pentru Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. Din păcate, ingineria, la ora actuală, e privită încă destul de circumspect, pentru că marea majoritate are impresia că nu mai există industrie în România, iar ce există e prost plătit, fără posibilitate de dezvoltare a carierei; lucru neadevărat. Astfel, cu ajutorul acestor vizite, studenţii îşi pot face o imagine despre ce se întâmplă în jurul lor, sunt mult mai pregătiţi în vederea practicii şi în vederea alegerii unui loc de muncă şi au chiar şansa de a face o comparaţie între companii”, a completat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau