Capcanele gândirii pozitive

default

Dimensiune font:

| 12-10-2017 06:20

 În ciuda tuturor credinţelor, persoanele care dovedesc un optimism exagerat nu au o calitate foarte bună a vieţii. Îşi ascund emoţiile sau le recunosc cu greu, îşi pun tot felul de măşti şi trăiesc diferite roluri, mai puţin pe cel de creator al propriului destin. Psihoterapeuţii atrag atenţia asupra gândirii pozitive exagerate şi oferă şi soluţii

 

 Se ştie că optimismul şi gândirea pozitivă ne fac viaţa mai frumoasă, ne oferă o stare de sănătate bună, ne asigură relaţii armonioase în familie, la locul de muncă. Se spune că atragem ceea ce gândim şi că starea de bine vine mereu din interior. Este important să vedem partea plină a paharului şi, în egală măsură, să nu ne ascundem de stările de tristeţe, emoţiile. În lipsa unui echilibru emoţional, gândirea pozitivă nu ajută mai deloc. „Multe persoane se mint pe ele însele. Susţin că totul este bine în viaţa lor, că nu li se poate întâmpla nimic, că nu suferă. Unii sunt conştienţi de acest lucru, alţii nu, pentru că aşa au fost crescuţi, educaţi, au preluat modelul din familie. Cele mai multe probleme apar atunci când persoanele se mint pe ele însele şi susţin că totul este bine. Ignoră semnalele din jur şi nu se preocupă de ceea ce este necesar să facă”, a atras atenţia dr Gabriela Zboiu, psihoterapeut.

în varianta corectă, sănătoasă, gândirea pozitivă este capacitatea de a observa realist ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de a nu transforma totul într-o dramă, de a analiza ceea ce este bine şi mai puţin bine. „Îmi place mult termenul de optimism inteligent şi aşa aş defini şi eu gândirea pozitivă echilibrată”, a completat dr Zboiu.

Dă-ţi voie să simţi!

În varianta exagerată, se iau în calcul doar lucrurile bune care se pot întâmpla. O persoană cu gândire pozitivă exagerată ar putea da atenţie doar situaţiilor bune şi este în regulă să cred că există această posibilitate, dar nu este singura. „Eu vreau să atrag atenţia asupra exagerărilor pentru că sunt persoane care se cramponează într-o singură atitudine - «Eu doar aşa văd lucrurile». În acest fel de situaţii, oamenii nu mai reacţionează corect. Prin gândirea pozitivă exagerată ei nu-şi dau voie să trăiască suferinţa pierderii, indiferent cât ar fi de mică. Mulţi spun că din orice situaţi negativă pot găsi ceva bun”, a mai spus specialistul. De fapt, realitatea arată altfel - sub o mască socială, ei ascund emoţiile negative care, la un moment dat, vor răbufni. „Este important de spus că suferinţa este suferinţă şi nu este niciun gest de slăbiciune de a o trăi şi de a o recunoaşte. În cazul gândirii pozitive exagerate se poate ajunge la incapacitatea de a discerne evenimentele negative de cele pozitive, suferinţa este mascată. Este firesc să acordăm atenţie pierderii, să ne dăm voie să o acceptăm, să o trecem prin suflet, să dăm voie emoţiilor negative să se exprime”, a punctat dr Zboiu. Nu este niciun semn de slăbiciune. Astfel de persoane vor avea mari dificultăţi şi în a se bucura cu adevărat pentru că o va confunda cu suferinţa: „De ce? Pentru că au extras bucuria numai din lucruri negative. Şi dacă au trăit aşa atâţia ani, le-a devenit deja un obicei, au asociat mereu bucuria de suferinţă”.

Atenţie la atacuri de panică şi depresii

De ce oamenii nu-şi dau voie să simtă emoţiile negative? În principal din cauza educaţiei, obiceiurilor, a tot ceea ce au primit şi văzut în familie. „Este un mod de viaţă pe care l-au preluat şi care se transmite la copii. O astfel de atitudine poate duce la atacuri de panică, depresii, când este nevoie de sprijin specializat”, a atras atenţia psihoterapeutul.

Sugestia specialistului este permanenta autoevaluare şi ajustarea atitudinii pentru a obţine şi echilibru emoţional, în lipsa căruia apar problemele. Nu poţi avea o gândire corectă atunci când în suflet este o întreagă furtună, nu iei cele mai bune decizii. Echilibrul emoţional şi gândirea pozitivă merg mână în mână şi pot oferi o calitate superioară a vieţii pentru fiecare dintre noi.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei