Cinci paşi pentru o stare de bine

default

Dimensiune font:

| 11-08-2016 05:00

 

Fiecare dintre noi îşi doreşte să aibă cât mai multe momente perfecte, relaţii cât mai bune, să fie fericit şi să se bucure de lucruri frumoase din viaţa sa * de multe ori reuşim să ne îndeplinim toate dorinţele, dar există şi momente în care totul pare că se dărâmă * este foarte important să ştim cum să depăşim momentele dificile pentru a ne restabili echilibrul interior, în lipsa căruia putem avea nu doar probleme sociale ori în carieră, ci şi de sănătate

 

 

Potrivit psihologilor, starea de bine se învaţă, este o abilitate care poate fi exersată şi îmbunătăţită. Este ca o obişnuinţă la care ajungem prin exerciţii zilnice. Ca orice aptitudine, starea de bine îşi are explicaţia în plasticitatea circuitelor neuronale, care se vor întări cu fiecare practică pe care o adoptăm. Există multe metode, care pot fi simplificate şi reduse la cinci paşi simpli.

Practicarea rezilienţei

Este foarte clar pentru oricine că nu putem controla ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar putem adapta modul în care răspundem acestor evenimente. Potrivit specialiştilor de la paginadepsihologie.ro, „rezilienţa este reprezentată de rapiditatea cu care ne recuperăm după momentele dificile iar, unii dintre noi se recuperează mai rapid, pe când alţii, mai lent”. Persoanele ale ale căror circuite neuronale se recuperează mai repede au o stare de bine mai pronunţată, ştiu să fie fericiţi, să se simtă confortabil cu ei înşişi. O serie de cercetări recente conduse de dr. Richard Davidson şi colegii săi la Universitatea din Wisconsin-Madison, au investigat legătura între practicarea prezenţei conştiente (mindfulness) şi modificarea acestor circuite neuronale. Răspunsul este că există o legătură cauzală, dar este nevoie de câteva mii de ore de practică pentru a putea simţi schimbarea. Faţă de celelalte elemente care constituie bunăstarea, durează destul de mult ca să ajungi să-ţi îmbunătăţeşti rezilienţa.

Citeşte şi

Învaţă să-ţi foloseşti resursele interioare

Perspectiva

Al doilea pas este perspectiva, definită de dr. Davidson drept „abilitatea de a vedea lucrurile pozitive din ceilalţi şi abilitatea de a savura experienţele pozitive, de a ne vedea semenii ca fiinţe umane capabile nativ de bunătate”. Chiar şi persoanele care suferă de depresie arată, la examinările imagistice, activarea circuitelor responsabile pentru această abilitate, doar că, pentru ei, această activare nu este de durată, ci tranzitorie. În cazul perspectivei, spre deosebire de rezilienţă, cercetările arată că practici simple cum ar fi meditaţia de tip lovingkindness sau compassion meditation pot schimba aceste circuite destul de repede, după o perioadă foarte scurtă de practică.

Atenţia

Un factor foarte important în obţinerea confortului personal este atenţia. Se ştie că furtuna de gânduri din mintea noastră ne face să pierdem energie, să ne focusăm pe lucruri care nu sunt foarte importante, ne face să pierdem timp. Ca urmare, este important să avem o disciplină mentală, să învăţăm să păstrăm acele gânduri care ne ajută, care au legătură cu proiectele noastre, care sunt conforme cu realitatea şi să le alungăm pe cele tranzitorii, care ne storc de energie. Există un exerciţiu simplu pentru obţinerea atenţiei şi trebuie să răspundem doar la trebuie întrebări:

1. Ce fac eu acum?
2. Ce gânduri îmi aleargă prin minte? Sunt concentrat pe ceea ce fac sau m-am pierdut în himere?

3. Câtă bucurie îmi aduce ceea ce fac? Ce aş putea face diferit pentru a fi fericit?

Persoanele care şi-au educat atenţia au rezultate mai bune, sunt mai calme şi chiar starea de sănătate este la cote superioare.

Generozitatea

Nu este nevoie de studii pentru a dovedit că atunci când oamenii sunt altruişti activează circuitele cerebrale pentru fericire. „Aceste circuite se activează într-un mod superior şi mai de durată decât modul în care răspundem altor stimuli pozitivi, cum ar fi câştigarea unui joc sau a unui premiu”, mai spus specialiştii de la paginadepsihologie.ro. Oamenii au capacitatea înnăscută de a fi generoşi, nu trebuie să facem niciun efort pentru a o obţine. Până şi persoanele considerate a fi zgârcite, răutăcioase, pline de toane, cu un comportament imprevizibil pot fi generoase cu cei din jur dacă doresc acest lucru. Practicând altruismul ca pe un exerciţiu de comportament multe lucruri se vor îmbunătăţi în viaţa noastră.

Recunoştinţa

Una dintre metodele cele mai simple de a ne dobândi liniştea interioară atât de necesară progresului personal este recunoştinţa, mulţumirea pentru lucrurile bune care ni s-au întâmplat. Dincolo de conotaţiile spirituale, recunoştinţa are puterea de a reduce frecvenţa undelor cerebrale, mecanism prin care se atinge echilibrul intern cu ajutorul căruia putem lua mereu deciziile corecte. Practicat zilnic, exerciţiul mulţumirii are în timp efecte spectaculoase. Scopul este de a abate atenţia de la situaţii neplăcute şi de a ne focaliza pe cele pozitive, care au adus mulţumire.

Este important să ştim că dacă vrem să ne schimbăm modul de viaţă trebuie să purtăm în gând un sine idealizat, un model pe care să-l putem imita, diferit de ceea ce simţim şi trăim în prezent.

 

Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL

 

Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei