Cum ne formăm deprinderile în timpul vieţii

 Potrivit Analizei Tranzacţionale, ne scriem intriga principală la începutul vieţii, când suntem încă mici şi când nu ştim decât câteva cuvinte * mai târziu, în copilărie, adăugăm detalii acestei poveşti * la maturitate rulăm acele programe instalate în timpul copilăriei şi le transformăm în scenarii nu mereu pozitive

 

Cea mai mare parte este scrisă până la şapte ani şi poate fi modificată în perioada adolescenţei. Când ajungem la vârsta adultă nu mai suntem conştienţi de povestea pe care am scris-o; cu toate acestea, o vom trăi cu siguranţă în mod scrupulos. „Fără a fi conştienţi, ne lansăm în viaţă, astfel încât să ajungem la scena finală pe care am decis-o când eram mici”, spune Ian Stewart, un cunoscut psiholog specializat în Analiză Tranzacţională. Povestea inconştientă a vieţii noastre se numeşte „script”, a cărui analiză atentă ne ajută să înţelegem cum ajung oamenii, inconştient, să-şi creeze probleme şi ce pot face ca să le rezolve. În acelaşi mod putem scrie scenarii fericite, care ne aduc beneficii în viaţă.

Priveşte-te în oglindă

Când suntem copii ne este uşor să creăm un script, pe care îl considerăm drept cea mai bună strategie pentru a supravieţui şi a ne apăra de ceea ce este în jur. În timp, scriptul va rula foarte bine şi, dacă nu suntem atenţi, la vârsta adultă ne va aduce înapoi în vremurile în care eram lipsiţi de apărare. Se întâmplă deseori să ne simţim, fără motiv, neputincioşi în faţa unor persoane, temători sau să ne situăm într-o poziţie de subordonare, deşi profesional vorbind suntem măcar egali. Ei bine, în acel moment retrăim, inconştient, anumite situaţii din copilărie. Este important să le conştientizăm şi să le lăsăm deoparte fiindcă ne vor aduce mari deservicii în viaţa de zi cu zi. Copil fiind, suntem convinşi că uneori lumea din jur este plină de pericole şi deformăm realitatea. În timp, credinţele îşi fac loc adânc în subconştient şi pot răbufni în circumstanţe dintre cele mai variate. Atunci când menţinem scriptul, intrăm în relaţii adulte, care sunt o repetiţie a relaţiilor pe care le-am avut cu părinţii noştri când eram copii şi facem acest

lucru fără să ne dăm seama. Analizându-ne atent comportamentele vom vedea că avem aceleaşi explozii de furie ca ale tatălui, că putem fi agasanţi cu solicitările noastre, aşa cum poate făcea mama, că suntem răutăcioşi fiindcă aşa am văzut şi înregistrat în registrele interne de la alte rude sau educatori. Recomandarea este de a analiza permanent comportamentele, de a înţelege emoţiile care le generează şi de a le modifica atunci când constatăm că ne determină să avem reacţii total nepotrivite.

Renunţă la bagajele emoţionale inutile

Când ne jucăm piesa scrisă în copilărie în viaţa adultă mascăm sentimentele autentice prin cele care ne-au fost permise în copilărie. Adică, putem zâmbi forţat în faţa unor autorităţi fiindcă aşa făceam şi faţă de părinţii autoritari, ne putem exprima cu greutate impresiile fiindcă ni s-a spus cândva că părerea noastră fie nu contează, fie nu este bună, putem avea teama de respingere fiindcă învăţătorul sau unii dintre profesori au avut comportamente agresive, putem lega foarte greu relaţii fiindcă nu ni s-a permis cândva să avem prietenii pe care ni-i doream. Astfel de trăiri sunt cunoscute drept sentimente parazite, pe care le stocăm şi care ies la iveală în situaţii de criză.

Ca să putem deveni cea mai bună variantă a noastră este nevoie să punem lumină pe strategiile pe care le-am creat când eram copii, să înţelegem că nu ne mai sunt utile şi să le înlocuim cu altele care ne pot ajuta în evoluţie. Ian Stewart spune că „avem nevoie să ieşim din script şi să câştigăm autonomia. În acel moment vom avea o conştiinţă clară, vom avea spontaneitate şi capacitatea de a fi intim”. Cu alte cuvinte, ne vom permite să ne folosim toate resursele pentru a rezolva problemele, pentru a ne fixa obiective clare şi pentru a găsi strategiile adecvate atingerii lor. Clarificarea scriptului este una dintre principalele căi de evoluţie. Atât timp cât ne va fi neclar vom repeta tot felul de greşeli, ne vom regăsi în situaţii dificile, vom avea greutăţi în plan profesional, în relaţii, în afaceri. În acel moment, ceilalţi sau mediul în care trăim nu ne mai pot determina să ne simţim sau să ne comportăm într-un anume fel. Ei pot exercita presiuni asupra noastră, dar este mereu decizia noastră personală de a le ceda. Fiecare dintre noi este responsabil de propriile sentimente, comportamente şi schimbări.

 

 

Postulatul fundamental în Analiza Tranzacţională este că oamenii sunt OK. Asta înseamnă că noi avem valoare, importanţă şi demnitate ca persoane. Eu mă accept ca persoană şi vă accept ca persoane. Este o afirmaţie care priveşte esenţa persoanei mai degrabă decât comportamentul său - a fi mai degrabă decât a face.