Cum poţi să devii un lider bun

default

Dimensiune font:

| 10-07-2014 06:42

Problemele economice cu care se confruntă firmele de câţiva ani au afectat şi segmentul resurselor umane. În unele cazuri lefurile au scăzut, volumul de muncă a crescut, motive suficiente de nemulţumire. Dacă se suprapun şi peste un stil autoritar de conducere, există riscul apariţiei de conflicte în organizaţie, care sunt destul de greu de gestionat. Toate problemele îşi găsesc soluţia într-un leardeship profesionist.

În principal, leadership-ul presupune în primul rând capacitatea de a organiza un grup de oameni pentru a atinge un obiectiv comun. Cel care conduce grupul, organizaţia, firma sau orice structură ar trebui să aibă un bagaj destul de consistent de cunoştinţe şi suficientă putere pentru a obţine rezultate. Liderii buni au şi charismă, putere de convingere şi de motivare a celor alături de care lucrează, iar rezultatele se văd. Ei înţeleg în primul rând care le este rolul în companie, ştiu să definească propriile sarcini şi ale celor din jur, ştiu să delege atribuţii şi, poate cel mai important lucru, ştiu să-i aprecieze la adevărata valoare pe cei alături de care îşi exercită funcţia.
Lecţii de la şcoala de lideri
Leadership-ul este un mod de a fi, de a construi organizaţia. „E un model cultural organizaţional. Este un model care ne ajută să lucrăm împreună eficace, să construim şi împărtăşim viziuni, valori, obiective. Este o stare de spirit”, a explicat Dan Berinde, leadership coach la LIM, o companie multinaţională de training. Odată creată, o astfel de stare de spirit va ajuta organizaţia să treacă mai uşor prin dificultăţi, să-şi găsească drumul, soluţiile proprii. Aici intervine rolul liderului, care va trebui să construiască o viziune. El va trebui să se întrebe cum va arăta echipa peste un timp, ce se doreşte de la organizaţie, apoi să comunice aceste lucruri fiindcă este important ca structura de lucru creată să cunoască viziunea echipei de leadership. Cât priveşte implicarea colaboratorilor, este important pentru un lider să se întrebe în ce măsură echipa este sută la sută implicată în a transforma viziunea în realitate. „M-aş referi şi la crearea de lideri şi este important de ştiut câţi dintre membrii echipei mele îşi asumă responsabilităţi reale, proiecte, decizii?”, a continuat Dan Berinde. El a adus în atenţie şi noţiunea de leadershipul asumat, distribuit (Shared leadership): „E un nivel înalt al performanţei în leadership. Este atunci când am scăpat de obsesia ideii că doar eu pot rezolva problema, doar eu am soluţii. Când este greu, privind echipa în lucru, să spun care este liderul. Nivelul implicării este foarte înalt din partea tuturor membrilor echipei. Nimeni nu se teme să aibă opinii, să le spună cu tărie. Ca rezultat, muncă este plăcută, creativă, inovativă, generatoare de soluţii”.
Cu alte cuvinte, un coordonator bun nu va face niciodată apel la comandă şi control, în schimb va şti să-şi motiveze oamenii pentru a obţine rezultate bune indiferent de condiţiile de evoluţie a pieţei.
Cum motivăm oamenii din echipă
Cei care obţin rezultate pe timp de criză însă sunt oameni pe care orice angajator şi-ar dori să-i păstreze. Pentru că, aşa cum am constatat deja, piaţa pe care activează mai toate firmele are ca numitor comun „lupta de guerilă”, jocul în care cel care dovedeşte că are cei mai muncitori şi mai creativi oameni câştigă. „Aceşti oameni au, în primul rând, motivaţia interioară - dorinţa de câştiga, de a demonstra că pot realiza multe şi plăcerea pe care o regăsesc în munca lor. Recunoaşterea celui care are rezultatele cele mai bune într-o firmă, recunoaşterea evoluţiei lui se poate face şi financiar, şi de multe ori contează, dar de cele mai multe ori aspectul financiar singur nu suplineşte lipsa unor cuvinte.
Un angajat care, deşi obţine rezultate, nu ştie decât că greşeşte fiindcă i se spune doar ce anume face bine fie va considera că munca lui nu contează în direcţia în care a depus efort, fie se va considera nedreptăţit. Nici un angajator nu poate spera să atingă obiectivele pe care şi le-a propus atunci când angajatul este «derutat»”
, a atras atenţia Iulia Cruţ, psihoterapeut.
Direcţia în care se doreşte evoluţia fiecărui om dintr-o echipă şi care au fost punctele atinse pe parcurs pe acest drum sunt repere care motivează parcurgerea drumului în continuare. „E ca şi nevoia de «indicatoare rutiere» pe orice drum - continui cu încredere atunci când ştii că mergi pe drumul cel bun, cât mai ai până ajungi la ţintă, în cât timp ai parcurs kilometri pe care i-ai lăsat în spate”, a adăugat Iulia Cruţ.
O soluţie este libera exprimare, ştiu fiind faptul că creativitatea dă cele mai frumoase roade. Încurajarea iniţiativelor şi libera circulaţie a ideilor pot fi instrumente cu care un lider îşi poate motiva echipa, iar oamenii se vor simţi apreciaţi, neîngrădiţi.
Există multe teorii pentru a atinge performanţa, însă toate au un numitor comun – grija faţă de oameni, aspect regăsit şi în leadershipul de calitate.

Ce face un lider bun
- este integru
- este atent la echipă conştient fiind că oamenii dau valoarea unei organizaţii
- oferă sprijin şi stimulează creativitatea
- va gestiona situaţiile critice şi comportamentele negative,
- îşi cunoaşte limitele şi ştie cum să le depăşească
- îşi cunoaşte foarte bine colaboratorii

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei