Cum putem deveni performanţi la locul de muncă

default

Dimensiune font:

| 30-10-2014 06:21

Una dintre cea mai importantă resurse a unei organizaţii este cea umană, lucru despre care se vorbeşte tot mai mult în ultimii 20 de ani * anterior anilor 1990, oamenii erau priviţi drept un mijloc, o unealtă cu care se obţineau diferite produse sau servicii, iar evaluarea era făcută cantitativ * relaţiile au evoluat, iar angajaţii sunt priviţi drept resursă cu care obţinem şi cantitate, şi calitate * pentru ca acest lucru să fie posibil este foarte important ca fiecare persoană să fie stimulată astfel încât să ajungă la potenţialul maxim, să dea tot ce are mai bun

Potrivit specialiştilor în resurse umane, motivaţia este ansamblul factorilor care declanşează activitatea omului, o orientează selectiv către anumite scopuri şi
o susţine energetic. Criteriile de motivare sunt foarte multe şi nu mereu cel financiar este pe primul plan. Factorul esenţial este comunicarea, mai exact modul în care acest proces decurge. „Este foarte important să fie axată pe valori, pe sensuri, pe obiective. Lucrăm împreună şi este bine să avem acelaşi acordaj pentru a obţine rezultate planificate şi aşteptate. Oamenii trebuie să cunoască viziunea companiei, trebuie să ştie care este harta teritoriului, să aibă abilităţile necesare îndeplinirii rolurilor din echipă şi cunoştinţele necesare pentru finalizarea procesului. Atitudinea liderului este un alt factor important”, a explicat Antoaneta Galeş, specialist în resurse umane, fondatorul companiei Sonas.
Ea a adus în discuţie două întrebări foarte importante la care trebuie să răspundă fiecare persoană dintr-o organizaţiei, indiferent de postul pe care îl ocupă. Acestea sunt „Ce dau?” şi „Ce primesc?”. Dacă răspunsurile sunt în concordanţă cu aşteptările, vorbim despre angajaţi motivaţi, care lucrează foarte bine, în armonie cu ceilalţi.
Instrument de măsură a satisfacţiei
Potrivit organizaţiei Gallup, există 12 elemente care îi fac pe oameni să fie implicaţi în munca lor, iar Antoaneta Galeş a completat-o cu tot atâtea afirmaţii, în urma unui schimb de roluri angajator-angajat. Sfatul expertului este să ne facem periodic o evaluare din punctul de vedere al obiectivelor din cele două perspective – şi de şef, şi de subordonat. Acolo unde există nemulţumiri este clar că avem de lucrat indiferent de ipostaza în care ne aflăm. Procesul decurge firesc doar în momentul în care există echilibru la balanţa „Ce dau şi Ce primesc?”. Dacă oferim prea mult şi suntem nemulţumiţi de răspuns este cazul să ne reevaluăm locul în organizaţie şi să avem o discuţie cu superiorii, în cazul în care suntem subordonat. Dacă primim prea mult şi oferim prea puţin, e clar că avem o problemă!
Soluţia este, de fiecare dată, la noi şi primul pas este să ne concentrăm pe ceea ce fiecare dintre noi poate influenţa. „Acordaţi feedback şi sprijin oamenilor care vă susţin în desfăşurarea activităţii, motivaţi colegii cu care lucraţi şi veţi obţine rezultate foarte bune|”, a fost sfatul Antoanetei Galeş.
Ca de obicei, avem nevoie de un plan, pentru întocmirea căruia pornim de la câteva întrebări, prima fiind „Ce îmi doresc să obţin?”. Următoarele sunt „De ce îmi doresc?”, “Cum voi obţine acest rezultate?“, “De ce/cine am nevoie?”, „Cum voi şti că am ajuns la final?”. Urmează setul de 12 întrebări pus la punct de Gallup şi o evaluare corectă. Dacă veţi fi cinstiţi cu voi înşivă, dacă veţi fi concentrat mai mult pe ceea ce dăruiţi decât pe ceea ce primiţi, pe ceea ce puteţi face să se întâmple decât pe ceea ce fac alţii pentru voi, pe ceea ce puteţi influenta decât pe ceea ce va influenţează, dacă veţi oferi aprecieri sincere, veţi avea respect pentru cei din jur şi rezultate foarte bune. Secretul este să fim corecţi mai întâi faţă de noi înşine, apoi faţă de cei din jur.

 

Lista celor 12 obiective Gallup
1. Ştiu ce se aşteaptă de la mine la locul de muncă.
2. Am toate materialele şi echipamentul care îmi permit să-mi desfăşor munca în ordine/ cum trebuie.
3. La locul de muncă am posibilitatea să fac zilnic tot ceea ce ştiu mai bine.
4. În ultimele şapte zile am fost apreciat pentru un lucru bine făcut.
5. Supervizorul sau altcineva de la serviciu pare să ţină la mine ca persoană.
6. Există cineva la serviciu care îmi încurajează dezvoltarea.
7. La muncă se ţine cont de părerile mele.
8. Misiunea şi scopul companiei la care lucrez mă fac să cred că rolul meu este important.
9. Asociaţii sau colegii mei sunt devotaţi să facă o treabă de calitate.
10. La serviciu am un prieten foarte bun.
11. În ultimele şase luni, cineva de la serviciu mi-a vorbit despre progresul meu.
12. În ultimul an, am avut posibilitatea să învăţ şi să avansez la serviciu.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei