Curtea de Justiţie a UE înfrânge apărările băncilor

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins motivaţiile absurde ale avocaţilor Volksbank în celebrul deja caz Matei vs Volksbank * dosarul Matei vs. Volksbank durează din 2012, continuându-se cu o sesizare a CJUE din partea avocaţilor Volksbank prin care s-a dispus şi suspendarea soluţionării dosarului intern * pe scurt, avocaţii Volksbank au încercat să demonstreze judecătorilor europeni că nu ar trebui analizate ca fiind abuzive nici comisionul de risc (clauza 3d) şi nici dobânda revizuibilă (5a)

Dobânda băncii şi comisionul de risc, desfiinţate de o decizie CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) s-a pronunţat într-o cauză foarte importantă pentru procesele dintre clienţi şi bănci pe clauzele abuzive din contractele de credit. Decizia CJUE înclină balanţa în favoarea consumatorilor care au fost afectaţi de formulările ambigue ale băncilor privind calculul dobânzilor, iar comisionul de risc este, practic, desfiinţat.
După doi ani de la înregistrare, CJUE a dat soluţia în cauza C-143/13, răspunzând astfel întrebărilor preliminare trimise de Tribunalul Specializat Cluj într-un litigiu dintre Volksbank România şi doi clienţi ai băncii, familia Matei.
Procesul
Familia Matei a luat două credite de la Volksbank în martie 2008, unul de nevoi personale de 8.000 de euro, cu o dobândă fixă de 9%, comision de risc de 0,74% şi DAE de 20,4% - probabil pentru avans – rambursabil în cinci ani, şi unul ipotecar, pentru achiziţia unei locuinţe, de 103.710 franci elveţieni, cu o dobândă anuală de 3,99% şi un comision de risc lunar de 0,22%, la o DAE de 6,94% plătibil în 25 de ani.
Potrivit clauzei 3 litera (d) din condiţiile speciale ale celor două contracte, referitoare la caracterul variabil al ratei dobânzii, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutaţilor noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Clauza 3.5 din condiţiile generale aplicabile contractelor de credit în discuţie în litigiul principal, intitulată „comisionul de risc“, prevede că, pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutaţii datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului. Valoarea acestor comisioane este stipulată în Clauza 5.
Clienţii au dat în judecată banca, în temeiul prevederilor legii 193/2000, care implementează Directiva 93/13 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi au cerut ca cele două clauze să fie eliminate din contract în decembrie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca le admite în parte acţiunea şi dispune eliminarea clauzei de dobândă, considerând că este prea vagă şi permite băncii să modifice discreţionar rata dobânzii. Judecătorul respinge, însă, capătul de cerere privind comisionul de risc – devenit comision de administrare din 2010, după implementarea celebrei OUG nr. 50/2010, transpunerea Directivei 2008/48 – considerând că „nu îi revenea acesteia sarcina să aprecieze riscul concret asumat de bancă şi nici eficacitatea garanţiilor contractuale”. Decizia este atacată cu apel şi ajunge la Tribunal, care suspendă cauza şi trimite o întrebare către CJUE: se poate pronunţa instanţa naţională asupra clauzelor care definesc elemente de preţ ale contractului, cum sunt cele de dobândă şi comisioane, în condiţiile în care Directiva 93/13 spune că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, iar Directiva 2008/48 vorbeşte de costul total al contractului – DAE -, deşi nu se aplică creditelor ipotecare?

Citeşte şi: „Invocarea unei întrebări preliminare CJUE pe tema denominării francului elveţian”

Decizia CJUE
Curtea spune că sunt foarte limitate cazurile în care instanţele nu pot aprecia caracterul abuziv al unor clauze contractuale legate de costul contractului, citând aici din Cauza Kásler (C-2014/282). Explicit, doar atunci când este vorba de cuantumul acestor costuri, nu atunci când e vorba de modul în care sunt definite în contract – adică, o instanţă nu poate să spună că o dobândă de 20% este abuzivă doar pentru că este de 20%, dar poate să se pronunţe în privinţa mecanismelor contractuale care au făcut ca dobânda să ajungă la 20%, dacă acestea au fost transparente sau nu, dacă banca a crescut cu de la sine putere dobânda etc. Judecătorii CJUE spun că instanţele se pot pronunţa pe acele clauze care dau dreptul creditorilor să modifice unilateral rata dobânzii, acestea fiind incluse şi pe „lista gri“ din Directivă şi pe „lista neagră“ din legea 193/2000.
„(...) aceste clauze par să rămână şi în afara domeniului de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, din moment ce, sub rezerva verificării de către instanţa de trimitere, din dosarul pus la dispoziţia Curţii pare să reiasă următoarele: caracterul lor abuziv nu este invocat din cauza unei pretinse inadecvări între nivelul modificat al ratei şi o oarecare contraprestaţie furnizată în schimbul acestei modificări, ci din cauza condiţiilor şi a criteriilor care permit creditorului să efectueze această modificare, în special pentru motivul întemeiat pe „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară“, se arată în motivare.
Formularea laxă folosită de Volksbank nu este caracteristică doar acestei bănci. Cele mai multe dintre instituţiile locale de credit au folosit astfel de expresii în contracte pentru a-şi aronda dreptul de a modifica rata dobânzii în orice moment, menţinând astfel controlul costurilor. În unele cazuri, băncile au folosit trimiteri la indicatori de piaţă precum Euribor/Libor/Robor, dar clauzele erau în aşa fel formulate încât nu se obligau să şi ia în calcul aceste variaţii sau nu ofereau un orizont de timp în care le vor lua. Adesea, clienţii „au beneficiat“ de dublări ale ratelor de dobândă, în timp ce referinţele de piaţă scădeau dramatic.
Variaţiuni pe aceeaşi temă pot fi întâlnite şi în contractele OTP Bank, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, Alpha Bank şi nu numai, bănci care au acum procese cu Protecţia Consumatorului la Tribunalul Bucureşti pentru eliminarea acestor prevederi din toate contractele încheiate. Constatarea CJUE privind dobânzile le va fi de folos consumatorilor, în condiţiile în care unele acţiuni în instanţă iniţiate de aceştia au fost respinse de judecătorii naţionali tocmai din pricina faptului că aceştia fie au considerat că nu au voie să se pronunţe pe aceste clauze, fie nu au găsit ceva în neregulă cu formularea din contracte.
Comisionul de risc
În privinţa comisionului de risc, motivarea CJUE pare a indica o tranşare definitivă a problemei în favoarea consumatorilor, deşi Curtea se opreşte de la a da o soluţie în locul instanţei naţionale – cum, de altfel, nici nu-şi permite să facă. Curtea spune că instituţia în care acest comision este o parte importantă din nivelul DAE şi din veniturile băncii, aprecierea caracterului său abuziv nu este oprită de lege. Mai mult, spune CJUE, existenţa unei ipoteci indică faptul că acest comision este abuziv, în condiţiile în care nu există contraprestaţie. Acest lucru este întărit şi de redenumirea acestuia în comision de administrare, după intrarea în vigoare a OUG 50.
Paragrafele de mai jos sunt deosebit de importante pentru clienţii VB, viitor debitori ai Băncii Transilvania, dar şi pentru clienţii altor bănci care au plătit astfel de comisioane. „(...) sub rezerva verificării de către instanţa de trimitere, unele dintre elementele menţionate par să indice că obiectul litigiului principal nu priveşte caracterul adecvat al cuantumului acestui comision faţă de o oarecare prestaţie furnizată de creditor, întrucât se susţine că creditorul nu furnizează nicio prestaţie efectivă care să poată constitui contrapartida acestui comision, aşa încât nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv. În schimb, elementele dosarului de care dispune Curtea par să indice că litigiul principal se axează pe problema motivelor care justifică clauzele vizate şi în special pe problema dacă, întrucât impun consumatorului plata unui comision cu un cuantum semnificativ care urmăreşte să asigure rambursarea împrumutului, în condiţiile în care se susţine că acest risc este deja garantat printr-o ipotecă şi că, în schimbul acestui comision, banca nu furnizează un serviciu real consumatorului în interesul exclusiv al acestuia, aceste clauze trebuie considerate ca fiind abuzive, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13“, se arată în motivarea CJUE. De remarcat că Volksbak a închis litigiul cu clienţii din instanţă, dar Tribunalul a insistat ca CJUE să ofere o soluţie în acest caz, considerând că este de interes pentru ordinea publică. VB a mai închis şi alte litigii pe aceeaşi temă aflate pe rolul CJUE, pentru a evita o soluţie.
Av Marius COLŢUC