Deliciile Doamnei Maria, General Dobrescu
Dimensiune font:
„Curs de gospodărie pentru școalele secundare, profesionale, normale, comerciale și de menaj de fete, clasele I-VIII”, este titlul uneia dintre primele ediții ale cărților cu profil didactic, semnată de Doamna Maria, General Dobrescu. Tot ea a scos, la începutul anilor 1900, și o primă mare antologie culinară „Volumul I – Aperitive (Hors d’Oeuvres), Supe, creme, borșuri, Sosuri, Preparate din ouă, Preparate din pește, moluști, crustacee, Preparate din legume, carne și vânaturi, Conservarea zarzavaturilor și prepararea conservelor de legume etc” și „Volumul II – Arta culinară. Dulciuri. Biscuiți pentru ceai, Prăjituri, Torturi, Dulcețuri, Șerbeturi, Băuturi răcoritoare, Conserve de fructe etc”. După cum se vede, Doamna Maria cunoștea foarte bine gastronomia momentului, pe care a prezentat-o minuțios în volumele semnate de ea. „Tort a la Sacher cu ciocolată” şi „Tort trunchiu de copac sălbatic”, publicate de Agerpres, pot face oricând deliciul unor mese cu pretenții.
„Tort a la Sacher cu ciocolată”
Proporţii: 160 gr. unt, 2 batoane de ciocolată, 2 gr. scorţişoară, 6 ouă, 120 gr. zahăr şi 4-5 linguri de pesmet. Glazură: 2 batoane de ciocolată, un dl. apă şi 70 gr. zahăr. Untul amestecat cu batoanele de ciocolată rasă şi un vârf de cuţit de scorţişoară pisată se amestecă cu gălbenuşele şi zahărul, apoi se adaugă şi spuma albuşelor. Totodată, cu aceasta se adaugă şi câteva linguri de pesmet. Apoi se coace tortul în forma unsă cu unt în care s'a aşternut o coală de hârtie albă iarăşi unsă cu unt. După ce s'a răcit se întoarce ca partea netedă să vie deasupra, se unge puţin hârtia şi se trage încetinel de pe tort. Apoi se taie frumos tortul şi se umple cu marmeladă. În urmă i se face următoarea glazură: 2 batoane de ciocolată dizolvate într'un dl. de apă, se fierbe cu 70 gr. zahăr, se amestecă bine să nu rămâie grunsuroasă, se pune şi unt proaspăt de mărimea unei nuci, amestecând până s'a răcit şi se toarnă peste tort. Se ornează cu cremă de ciocolată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau