Lapte şi soia pentru sănătatea muşchilor
Dimensiune font:
Consumul unei băuturi compuse din lapte şi soia după o activitate fizică este benefic pentru sănătatea muşchilor. Nu este o reţetă miraculoasă, dar are meritul de a fi naturală, fără riscuri pentru sănătate şi simplu de pregătit, relatează joi passionsante.be.
Cercetători de la Universitatea Texas au făcut un test pe sportivi amatori cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani. Testele s-au desfăşurat în două etape, participanţii primind proteine din lactoser (extrase din lapte) sau un amestec de lapte şi soia (25% proteine din soia, 50% caseină - proteină din lapte - şi 25% proteine din lactoser). S-au efectuat biopsii musculare înainte de activitatea fizică şi la cinci ore după. Între cele două momente, sportivii au consumat una din cele două băuturi.
Rezultatul a arătat că amestecul lapte-soia are un dublu avantaj: prelungeşte biodisponibilitatea aminoacizilor (furnizaţi de proteine) necesari creşterii musculare şi, în acelaşi timp, frânează degradarea proteinelor din muşchi, lucru care favorizează recuperarea lui.
Autorii studiului consideră că acest demers - combinarea proteinelor animale cu cele vegetale - poate fi o strategie eficientă pentru cei aflaţi în căutarea unor soluţii simple care să le favorizeze sănătatea musculară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau