Pui fript cu mălai dulce
Dimensiune font:
Satele de ceangăi de pe malul Siretului băcăuan ascund o lume ce se deschide în faţa curiosului care are suficientă tihnă să trăiască pe propria lui piele măcar o frântură de viaţă. Toate lucrurile sunt simple, aşezate, izvorâte dintr-o repetiţie milenară căreia nimeni nu i-a spart monotonia. La fel sunt şi bucatele aşezate pe mesele festive.
La Gioseni, spre exemplu, la orice sărbătoare, ceangăii pun pe ştergare viu colorate pâine dulce şi pui fript. Pâinea dulce este preparată din mălai.
Ingrediente:
- 500 de grame de făină de păpuşoi
- o lingură sau două de făină de grâu
- 300 ml de apă fierbinte
- două linguri de zahăr
Mod de preparare
Mălaiul se opăreşte, se adaugă făina de grâu, apoi zahărul. Se amestecă, se frământă, apoi se modelează şi se aşează într-o tavă unsă cu ulei. Se coace la foc de lemne. La foc de aragaz nu poate să iasă mâncarea gustoasă, zic ceangăii.
Pentru puiul fript avem nevoie de o zburătoare mai durdulie. Sau mai multe, depinde de câţi invitaţi sunt la masă. Se taie pasărea, se jumuleşte, se curăţă şi se spală bine, apoi se porţionează. Pulpele deoparte, pieptul de altă parte, aripile alături, iar spinarea se lasă pentru un borş cu verdeţuri. Gospodinele din satele cu ceangăi nu folosesc multe
mirodenii, iar în ceaunul de friptură nu pun altceva în afară de
sare. Carnea astfel pregătită se aşează într-un ceaun pus pe pirostrie şi se rumeneşte la foc molcom. Când este aurie, se scoate şi se aşează pe farfurii, lângă mălaiul dulce, răcit tăiat felii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau