Şi-a tatuat sprâncenele la un salon de cartier şi a regretat imediat decizia. Cum arată această tânără acum
Dimensiune font:
Moda sprâncenelor tatuate face ravagii în rândul tinerelor care vor o privire mai accentuată, dar şi să scape de “corvoada” pensatului. Există însă şi cazuri nefericite, în care fetele ajung să regrete imediat decizia de a opta pentru această tehnică estetică.
Este şi cazul unei tinere din Marea Britanie, care a decis să-şi facă o îmbunătăţire de look, la vârsta de 15 ani. Fata a mers la un salon de cartier şi a plecat de acolo cu sprâncene noi, de care, la început, a fost foarte mulţumită.
Lucrurile s-au schimbat însă după câteva săptămâni, când au început să-i crească sprâncenele naturale, iar tânăra şi-a dat seama că tatuajul a fost făcut greşit. Cu alte cuvinte, fata s-a trezit cu patru sprâncene.
“Sunt oribile. Una este mai sus şi mai subţire decât cealălaltă şi ambele sunt făcute peste cele naturale. M-am ales cu patru sprâncene. Aş fi în stare de orice pentru a le avea pe cele naturale”, a povestit tânăra, acum în vârstă de 20 de ani, potrivit metro.co.uk.
Acoperirea tatuajului îi ia, zilnic, cel puţin două ore. “E un coşmar. Dau 150 de lire pe lună pentru produse cu care să le acopăr. O avere”, a mai povestit ea. Tânăra intenţionează să-şi scoată acum tatuajul cu ajutorul laserului, dar deocamdată nu dispune de banii necesari unei astfel de intervenţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau