1creativitate

Dimensiune font:

Sprijiniţi-i pe copii să-şi dezvolte creativitatea

| 14-09-2017 06:59

 Educaţia este un segment de referinţă pentru orice societate, indiferent de stadiul de evoluţie. Problema învăţământului interesează foarte multă lume, pentru că este vehiculul care ne propulsează în viitor, iar de pe urma acestui domeniu vom culege roadele muncii. Este important să-i pregătim pe copii nu pentru ziua de astăzi, ci pentru cea de mâine, să-i învăţăm să fie independenţi, să-şi valorifice toate talentele

  Copiii au o aptitudinile fantastică de a inova, au talente extraordinare pe care adulţii, uneori fără să ştie, le risipesc. În educaţie, creativitatea este la fel de importantă ca şi scrisul şi cititul. Cei mici nu se tem de greşeală şi îşi asumă uşor riscurile. De fapt, mulţi dintre ei nici nu cunosc noţiunea de risc. Ştiu doar că este important să-şi împlinească dorinţele. „Copiii nu se tem de greşeli. Nu spun că a greşi e totuna cu a fi creativ. Dar ştim că dacă nu eşti gata să greşeşti, nu vei crea niciodată ceva original. Până la maturitate majoritatea copiilor pierd această calitate şi ajung să le fie frică să greşească. Noi ne conducem companiile în felul acesta, stigmatizăm erorile. În sistemele naţionale de învăţământ, greşelile sunt cel mai rău lucru posibil, iar rezultatul e că educăm oamenii să-şi piardă capacităţile creative. Picasso a spus odată că toţi copiii se nasc artişti. Problema e să rămânem artişti pe măsură ce creştem. Eu sunt convins că pe măsură ce creştem creativitatea nu apare, ci dispare. Mai precis, dispare în urma educaţiei şi mă întreb de ce”, a punctat Sir Ken Robinson la una dintre conferinţele TED. Cunoscut autor de carte, orator şi consultant internaţional privind educaţia în domeniul artelor, el este de părere că şcoala distruge creativitatea copiilor şi că este foarte important să găsim acele căi prin care prichindeii să-şi păstreze talentele.

Fii atent la pasiunile copilului tău!

Toate sistemele de învăţământ din lume au aceeaşi ierarhie a materiilor – primele sunt matematica şi limbile, apoi disciplinele umaniste, iar la final sunt sunt artele. Sistemele de învăţământ sunt clădite pe ideea de aptitudini şcolare. „Există un motiv: întregul sistem a fost inventat în toată lumea – nu existau sisteme publice de învăţământ până în secolul XIX – toate au apărut pentru a fi de folos industrializării, aşa că ierarhia se bazează pe două idei. Prima: cele mai folositoare materii pentru muncă sunt cele mai importante. A doua e aptitudinea şcolară, care ne domină viziunea despre inteligenţă pentru că universităţile au creat sistemul după propria lor imagine. De fapt întregul sistem de învăţământ public din lume e un proces prelungit de intrare la universitate. Consecinţa e că mulţi oameni talentaţi, geniali şi creativi cred că nu-s aşa, pentru că talentul lor nu era apreciat sau chiar era stigmatizat”, a atras atenţia Ken Robinson, adăugând că este necesar ca toţi cei implicaţi în educaţie să regândească întreaga concepţie despre inteligenţă.

Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Se ştie că există mai multe tipuri de inteligenţă şi nu doar cea cognitiv-academică.

Vedem lumea prin prisma simţurilor - gândim vizual, prin sunete, chinestezic, gândim în noţiuni abstracte, gândim prin mişcare, iar creativitatea apare din interacţiunea diferitelor categorii de moduri de a vedea lucrurile. În viziunea lui Ken Robinson, este nevoie să reclădim concepţia despre bogăţia potenţialului uman şi să-i educăm pe cei mici fiind atenţi la talentele lor, la ceea ce ştiu să facă foarte bine, la ceea ce îi atrage în mod deosebit, nu la ceea ce nouă, adulţilor, ne-a plăcea să facă. Imaginaţia şi creativitatea sunt daruri, însă lăsate nefolosite se pierd şi astfel de pe băncile şcolilor ies tineri roboţi, lipsiţi de pasiune care îşi găsesc greu un loc de muncă, pentru care viaţa se rezumă la câteva automatisme.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD Expert Grup IPURL, lichidatorul judiciar al SC Kat Company SRL, Iaşi, str Eternitate, nr. 84, bl. Z2-1, sc. C, et. 4, ap. 4, jud. Iaşi, în temeiul Legii 85/2006, vinde prin licitaţie publică, următoarele bunuri: Imobile situate în sat Agapia, com. Agapia, jud Neamţ, în bloc: 1. Teren arabil cu suprafaţă S = 1.892 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 451/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 524; 2. Teren arabil cu suprafaţa S = 3.275 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 448/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 501; 3. Imobil situat în intravilanul satului Agapia, jud Neamţ, compus din: - teren categorie folosinţă “curţi-construcţii” în S = 1.199 mp, parcela 1CC - construcţia cu destinaţia de pensiune turistică S+P+1E+M cu Sconstruită = 347,28 mp şi Suprafaţă construită desfăşurată = 1.389,12 mp - teren categoria de folosinţă “arabil” în suprafaţă de 1.482 mp, parcela 2A Preţ - 2.307.960 lei . Imobile situate în sat Dancu, com Holboca, jud Iaşi, în bloc: 1. Teren intravilan în suprafaţă de 3.400 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1 pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2, C3 şi C4, alcătuit din: - parcela 1(417) de categorie de folosinţă „curţi – construcţii” în suprafaţă de 628 mp, pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2 şi C3; - parcela 2/1(418/1) de categorie de folosinţă „arabil” în suprafaţă de 2.314 mp., pe care se află construcţia C4; - parcela 3(416) de categorie de folosinţă „vie” în suprafaţă de 458 mp; 2. Construcţia C1 – spaţiu comercial D+P+1E, cu Sc la sol = 81,83 mp, supprafaţă utilă 141,01 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C1. 3. Rampă C2 cu suprafaţa construită la sol Sc = 19,84 mp, nr. cad. 802/1-C2; 4. Hală C3 - depozit, cu Sc la sol = 198,96 mp, Sutilă = 264,06 mp, CF 60579, nr. cad. 802/A-C3. 5. Casă C4 – locuinţă P+1E, cu suprafaţă construită la sol Sc = 81,40 mp, Sutilă 83,81 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C4 Preţ - 822.924 lei. Licitaţiile vor avea loc pe 18.05.2018, 31.05.2018, 15.06.2018 orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: dovada achitării taxei de participare de 1.000 lei, dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei, dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila.Taxele se vor achita în contul RO 87 BTRL 0240 1202 8795 78XX deschis pe numele debitoarei SC KAT COMPANY SRL la Banca Transilvania - sucursala Iaşi. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşim cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei, pânã la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 30 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra imobilelor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar. Informaţii lichidator judiciar telefon 0232/235508.
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Marflor S.R.L. cu sediul în sat Muntenii de Jos, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, CUI: 6133413, J 37/637/1994, numită conform Sentinței civile nr. 261/F/12.12.2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 233/89/2009, vă invită să depuneţi ofertă pentru angajarea unei firme specializate în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare în conformitate cu Standardele de Evaluare ale A.N.E.V.A.R. pentru bunurile propietatea societății debitoare S.C. MARFLOR S.R.L., la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr 82, jud. Iași, până la data de 08.06.2018, ora 15.00. Deschiderea ofertelor se va face pe data de 11 iunie 2018. Plata se va efectua ulterior valorificării bunurilor din patrimoniul S.C. MARFLOR S.R.L. Solicităm ca oferta dvs. să conţină următoarele elemente obligatorii: preţ, termen de execuţie, modalităţi şi termene de plată, cu mentiunea ca plata serviciilor prestate se va putea efectua după valorificarea bunurilor ce trebuie evaluate. Solicităm, de asemenea, anexat ofertei dvs. şi certificatul de atestare din care reiese că sunteţi calificat şi atestat în vederea efectuării acestei lucrari. Menţionăm că oferta dvs. este necesară în vederea efectuării unei selecţii de oferte în scopul desemnării societăţii care va întocmi lucrarea de evaluare a bunurilor aflate în proprietatea societăţii debitoare. Relaţii suplimentare la tel꞉ 0232/243864, fax꞉ 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. Manager de caz, practician în insolvență, Lucian Andronic
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. Nefero-Com S.R.L. Iasi, cu sediul social în mun. Iași, b-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iași, CUI 14413970, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/430/2003, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, numit potrivit Sentinței civile nr. 566/30.03.2016, pronunţată de Tribunalul Iași – Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 3517/99/2015 (165/2015), anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 şi ale hotărârilor Adunării Creditorilor din data de 21.05.2018, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 15 iunie 2018, ora 14.00, a activelor S.C. Nefero-Com S.R.L. Iasi, astfel: Nr. crt. – Denumire și descriere active – Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) Activ 1 – Teren intravilan, St. 9.045,39 mp și Clădiri industriale, St. construită 2.568,68 mp, amplasate în mun. Iași, zona industrială "Țuțora”, Sos. Iași - Tomești, km. 1 (zona periferică, fostă Calea Chișinăului, nr. 10), jud. Iași, dispune de utilități, proprietatea este învecinată la N - Sos. Iași-Tomești, E – Pieta SRL, S – CFR, are deschidere frontală la Sos. Iași-Tomești, proprietatea este pretabilă pentru activități industriale, compusă din: 1. Teren intravilan, St. 158 mp (categoria de folosință altele) și C1 Clădire Depozit, St. construită 158,17 mp, St. utilă 102,99 mp, parter. (CF. 130740/Iasi, nr. cad. 3129/2); 2. Teren intravilan, St. 14,24 mp (curți construcții) și C2 Clădire Birouri, St. construită 14,28 mp, St. utilă 9,90 mp, parter. (CF. 130757/Iași, nr. 3129/3) 3. Teren intravilan, St. 8.873 mp (curți construcții) și C6 Clădire Hală Depozitare, St. construită 1.103,37 mp, St. utilă 1.054,12 mp; C7 Clădire Cabină Poartă, St. construită 8,52 mp, St. utilă 7,37 mp, (CF. nr. 130756/Iași, nr. Cad. (5408/1-3129/1-3129/4)/2) 4. Platformă betonată pentru depozitare, st. 7.761,05 mp (extratabulară). – 3.872.000,00 lei – 1.300.000,00 lei Activ 3 – Teren intravilan, St. 6.954 mp și Clădiri industriale, St. construită 1.505,71 mp, amplasate în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 31 A, jud. Suceava (Zona industrială “Valea Sucevei”, în spatele MES, vis-a-vis de Piața Angro), dispune de utilități, proprietatea este învecinată la NE – drum acces, SE – proprietate particulară, accesul se face pe Calea Unirii, pretabilă pentru activități industriale, compusă din: C1 – Hală Atelier St. utilă 1.428,71 mp, parter, 10 încăperi; C2 – Centrală Termică, St. utilă 77 mp; Platformă betonată, St. 5.449 mp. (CF. ned. nr. 5776/Suceava, nr. cad. 1629/2) – 2.158.000,00 lei – 971.100,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 14.06.2018, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, pe data de 15 iunie 2018, ora 14.00, şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi ale hotărârilor adunării creditorilor din data de 21.05.2018. Accesul direct la activul oferit la vânzare se face cu programare şi este condiţionat de semnarea unui Protocol de vizitare a activului care cuprinde clauze de confidenţialitate. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail secretariat@insolventa.ro, intenţia de vizitare. Relaţii suplimentare se pot obţine: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545. Lichidator Judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. Manager de caz, practician în insolvență, Lucian Andronic
 
10 filme motivaţionale care îţi pot schimba viaţa
27/05/2018 14:44

1. Braveheart/Inimă neinfricată (1995) William Wallace, eroul filmului, este, aşa cum declară chiar in terpretul său, Mel Gibson (cel care semnează şi regia peliculei), unul dintre oamenii care au schim ...

6 alimente care îţi omoară inteligenţa pe care vrei să le eviţi
27/05/2018 13:50

 1. Dulciurile Zaharul si dulciurile nu sunt doar inamicii taliei, ci si ai functionarii creierului. Consumul de zahar pe termen lung poate crea probleme neurologice si, totodata, interfereaza cu memoria. ...

Sfaturi halucinante despre sex din 1861: Ce erau nevoite femeile să facă. Dezgustător!
27/05/2018 13:33

 În secolul XIX, sexul era comparat de bărbaţi cu o criză de epilepsie ori cu un şoc electric. Mai mult, femeile care practicau prostituţia erau văzute ca simple instrumente ale plăcerii pentr ...

Această plantă cu flori minunate te OTRĂVEŞTE. Nu o mai ţine în casă!
27/05/2018 13:26

  Leandrul otravitor. Leandrul este recunoscut ca fiind o plantă otrăvitoare. Cu toate acestea, ea incă se mai regăseste in multe locuinte. Este bine totusi să o evitati atunci cand vă decideti să ...

Planta pe care ar trebui să o ai mereu în casă
27/05/2018 12:43

  Orice plantă aromatică pe care o folositi si la mancare serveste ca un agent de respingere a acestor insecte supărătoare. Mirosul busuiocului este atat de puternic incat nici nu e nevoie să il sco ...

De ce este recomandat să pui o lingură de lemn pe oala cu mâncare
27/05/2018 12:29

 Evita ca mancarea sa dea in clocot si sa curga din oala, pe aragaz. Pune o lingura de lemn deasupra vasului de gatit. Acest truc atat de simplu, invatat de la cei mai in varsta, a salvat nenumarate araga ...

LOTO, LOTO 6 DIN 49: REZULTATE LOTO 27 MAI 2018. Numere Loto 27.05.2018, conform Loto.ro
27/05/2018 12:11

 LOTO, LOTO 6 DIN 49: REZULTATE LOTO 27 MAI 2018. Numere Loto 27.05.2018: LOTO 6/49: JOKER: LOTO 5 DIN 40: NOROC: SUPER NOROC: NOROC PLUS: JOKER – CEL MAI MARE REPORT DIN ISTORIA ACESTUI JOC ...

5 tipuri de sex pe care orice femeie ar trebui să le încerce
27/05/2018 11:55

1. Sexul din luna de miere Nu exista o senzatie mai placuta decat atunci cand doua suflete pereche devin unul. Asa ca nici nu e nevoie de mai multe detalii… 2. Sexul de impacare Este ceea ce se intamp ...

Iaurtul grecesc: ce poţi face cu el. Tu ştii la ce îl poţi folosi?
27/05/2018 11:25

 Iată la ce alte minunăţii mai poate fi folosit iaurtul grecesc! Sos pentru sandviciuri Iaurtul grecesc este mult mai uşor decat maioneza şi are o textură mult mai plăcută decat aceasta. Poţi ad ...

5 lucruri pe care bărbatul de lângă tine nu ţi le-ar tolera în pat
26/05/2018 22:27

In general, barbatii nu au simtul observatiei atat de dezvoltat precum al femeii, insa daca tu exagerezi, el va sti ca ai intrecut limita, scrie estisuperba.ro. Iata cateva situatii de ASA NU: 1. Nu critica. ...