505 de biserici fara avize ISU numai intr-un judet
Dimensiune font:
Conform ultimului recensământ, în județul Argeș sunt în jur de 600 de biserici ortodoxe funcționale. Din totalul acestora, numai 45 prezintă siguranţă pentru enoriași, acestea fiind avizate de ISU. Celelate sunt verificate periodic, însă nu prezintă aceeași garanție ca cele care sunt autorizate.
Problema mai multor biserici – uși ce se deschid în interior
Bisericile sunt locuri publice unde se strâng cei mai mulți oameni în zilele de sărbători religioase sau duminica, pentru a asista la slujbe. Pericol de incendiu există de fiecare dată, ținând cont de faptul că cele mai multe accidente se întâmplă atunci când oamenii înghesuiți, țin în mâini lumânări aprinse. Din cauza unor astfel de accidente se pot întâmpla dezastre și asta întrucât foarte multe biserici au fost prevăzute în proiecte cu uși care se deschid în interior. Iar acest aspect duce cu siguranță la crearea unui blocaj în incintă, atunci când mai multe persoane panicate se îmbulzesc să iasă afară. Și e bine să reamintim tragedia din anul 1930 produsă la Costești, în ziua de Paște, când 116 suflete au pierit tocmai pentru faptul că se aflau într-o bisericuță din lemn unde ușile se deschideau în interior.
Anul acesta, instituțiile de cult au fost amendate cu 18.500 lei
Cu toate acestea, multe din bisericile aflate în județul nostru (care însumează în jur de 600), au fost construite înainte de anul 2006 iar atunci nu era necesar aviz ISU. Conform celor de la ISU Argeș, acest lucru nu înseamnă că unitățile de cult nu respectă normele generale de apărare împotriva incendiilor. Mai mult decât atât, se specifică faptul că multe biserici vechi au intrat în posesia unei autorizații de securitate în caz de incendii după ce și-au efectuat lucrări de reabilitare. Însă, anul acesta, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU a verificat un număr de 221 de biserici iar ulterior au fost aplicat 149 de sancțiuni contravenționale din care 118 au fost avertismente iar 31 amenzi în valoare totală de 18.500 lei. Totodată, cei de la ISU au mai efectuat 140 de acţiuni de informare preventivă, 95 exerciţii de evacuare şi 54 de analize cu factorii de conducere ai BOR. De reținut este că în urma verificării lăcașelor de cult din Argeș, inspectorii ISU au descoperit că principalele nereguli descoperite în lăcașele de cult sunt: exploatarea cu deficienţe a instalaţiilor electrice; nu se asigură măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor pe timpul în care activitatea normală este întreruptă; neactualizarea documentelor specifice de apărare împotriva incendiilor; neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor la termenele stabilite; nu sunt obţinute avizul/autorizaţia de securitate la incendiu pentru construcţiile noi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau