Extemporal pentru oamenii mari

De câțiva ani buni sunt la modă atelierele pentru părinţi sau şcolile pentru părinţi. Adică, nişte întâlniri interesante, în care adulţilor li se explică modul în care trebuie să-şi crească moştenitorii. Mulţi le-au privit ciudat şi au pufnit orgolios – „Adică eu nu ştiu? Mă învaţă ei pe mine?”. Da, uneori şi adulţii trebuie să se întoarcă la şcoală ca să reînveţe să devină copii pentru a putea creşte.

V-aţi gândit vreodată să vă faceţi un bilanţ al greşelilor personale? Să le analizaţi, să le găsiţi cauzele şi modalităţile de a le repara? Să înţelegeţi unele traume şi să încercaţi să le eliminaţi? Nu-i uşor, uneori este chiar dureros, dar este un exerciţiu foarte util şi cu valoare terapeutică în primul rând pentru noi, cei mari. Asta ne ajută să nu mai repetăm în educaţia copiilor greşelile părinţilor noştri şi să nu ne mai vărsăm frustrările pe cei mici.

Părinţii văd în fiecare copil o posibilitate de a-şi împlini visele netrăite, de a realiza lucruri pe care nu le-au putut face ori de a îndrepta unele erori. Atenţi mai ales la educaţie şi foarte grijulii, în special cu privire la siguranţa şi sănătatea copilului, cei mari uită de suflet şi încalcă multe dintre conceptele inteligenţei emoţionale. Unii părinţi nu ştiu să-şi gestioneze furia, stările depresive, frustrările şi îşi varsă toate ofurile în casă. S-au certat cu şeful? Intră mânioşi pe uşă, apoi tună şi fulgeră. Nu au bani pentru ratele de la bancă? Toţi sunt vinovaţi, mai puţin ei că nu şi-au calculat corect bugetul când au semnat contractele de creditare ori nu s-au gândit nici o clipă că fiecare leu împrumutat trebuie restituit cu vârf şi îndesat. Suferă şi ei, dar şi cei din jur fiindcă sentimentele se transmit şi-i încarcă negativ şi pe cei din jur.

Fiecare dintre noi face, măcar un timp, ceea ce a văzut în casă. Dacă în familie a fost permisă exacerbarea stărilor de furie, atunci şi adolescentul se va comporta la fel. De fiecare dată când va fi iritat va alege să urle la cei din jur în loc să găsească o altă cale de a rezolva conflictul. O altă lecţie pe care mulţi părinţi uită să o înveţe este cea a negocierii. Cât puştii încă mai poartă pantaloni scurţi regulile stabilite în familie trebuie respectate cu stricteţe aşa cum au spus mama şi tata. Pe măsură ce vârsta se îndreaptă spre cea a adolescenţei ar trebui ca regulile să se schimbe, însă de puţin ori se întâmplă acest lucru. De obicei, ce spun cei mai mari rămâne sfânt fiindcă ei ştiu mai bine, au trăit, au experienţă şi apoi nimeni nu vrea răul copilului, nu? Ei bine, de multe ori lucrurile nu stau aşa.

Ca să ajungă un adult împlinit, un pui de om are nevoie de libertate, ca oricare dintre noi. Constrângerile nu sunt bune şi nu fac decât să inducă teamă, nesiguranţă, cu efecte dezastruoase în carieră, în viaţa personală. Barierele emoţionale dintre copii şi părinţi ar trebuie să cadă, iar primul pas trebuie să vină din partea celor responsabili cu educaţia şi creşterea celor mici. De asta sunt bune şcolile pentru părinţi fiindcă ne pot învăţa cum să ne descotorosim de poverile unor copilării nu neapărat nefericite, dar destul de încărcate. La lecţii ar fi bine să vină toţi adulţii şi nu doar cei care au prunci. Uneori este bine ne reîntoarcem în bănci, să ne scoatem sufletul la tablă şi să ne dăm note. Mari sau mici, nu contează atât timp cât suntem sinceri cu noi şi dorim să ieşim premiaţi la final.

P.S. V-aţi gândit vreodată să vă faceţi un bilanţ al greşelilor personale? Să le analizaţi, să le găsiţi cauzele şi modalităţile de a le repara?