preot biserica  cruce_83371700

Dimensiune font:

Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie. Ce este interzis să faci

| 13-09-2018 22:02

 Înălțarea Sfintei Cruci pică pe 14 septembrie și este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. 

Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2018. Credincioșii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte. Se dau ofrande de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2018. În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.  

Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2018. Dacă tună pe 14 septembrie, va fi o toamnă lungă. Monedele sfinţite, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton), aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

 

Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2018. În tradiţia populară, Ziua Înălţării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie, etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 95% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 65.891 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 03, 10, 17 și 24.08.2018, ora 12.00; b. Preț de pornire 85% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 58.955 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 07, 14, 21 și 28.09.2018, ora 12.00; c. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 05, 12, 19 și 26.10.2018, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la Piraeus Bank – Sucursala Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud. Iași, sau tel: 0744520508, 0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNȚ LICITAȚIE MATINAL PRODCOM S.R.L CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ IORGOAEA EUGENIA, reprezentată legal prin practician în insolvenţă IORGOAEA EUGENIA, în calitate de administrator judiciar al debitoarei MATINAL PRODCOM SRL, identificată prin CUI RO6959297 si nr. înregistrare la Registrul Comerţului: J27/2317/1994, având sediul social în com. Tupilati, jud. Neamţ, conform Încheierii de şedinţă din 10.04.2013 ce priveşte cauza ce face obiectul dosarului nr. 1969/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ organizează licitaţie publică deschisă cu strigare pentru următoarele bunuri aparţinând debitoarei: 1. Construcţie beci semiîngropat - suprafaţa construită 583.6 mp,– 43.500 lei, amplasat pe teren concesiont de la Primăria Roman str. Plopilor; 2. Teren neconstruit - 2 parcele: 1455mp – 69.700 lei şi 1400mp – 67.200 lei aflate în Com. Hangu, sat. Grozavesti, Jud. Neamţ; 3. Teren neconstruit - 2 parcele: 2.161,50 mp - 41.400 lei şi 2.161,50 mp – 41.400 lei aflate în incinta SC Carpin S.A., Mun. Roman, Jud. Neamţ; 4. Terenul neconstruit în suprafaţă de 4.390 mp – 275.500 lei aflat în Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava. Valorile nu includ cota de TVA. Licitația va avea loc în zilele de 24, 26, 28.09.2018, orele 10.30, la sediul administratorului judiciar din Bucureşti, B-dul Mircea Vodă nr. 36, Bl M6, Sc. 2, Ap. 57, Int. 57, Sector 3. Regulamentul de vânzare poate fi consultat atât la sediul debitoarei cât şi la sediul administratorului judiciar sau poate fi solicitat la tel. 0722978184 şi e-mail expertiorgoaea@gmail.com.
Horoscop. Zodii care nu ar trebui să formeze un cuplu niciodată
19/09/2018 18:17

Iată care sunt combinaţiile de zodii care nu ar trebui să formeze un cuplu niciodată! 1. Fecioară si Pesti Chiar dacă aceste două zodii par să se atragă precum magnetii, ele sunt total opuse pe roat ...

Horoscopul pentru  JOI    20 AUGUST  2018
19/09/2018 17:00

BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. Sanatate – ● ...

Mare sărbătoare pe 19 septembrie! Rostește rugăciunea pentru împlinirea unei dorințe arzătoare
19/09/2018 14:23

  Ziua de 19 septembrie marchează, la romani, pomenirea Sfintilor Mucenici Trofim, Savatie si Dorimedont. În această zi sfantă este indicat să avem sufletul curat, să nu vorbim de rău la adres ...

Horoscopul ghinionului: Când scapi de necazuri în funcţie de vârstă?
19/09/2018 12:37

Horoscopul ghinionului iti poate da informatii despre perioadele din viata in care o sa ai diverse necazuri, momente care sunt inerente in viata oricui. Astrologii spun ca, in functie de zodie, sunt momente in ...

 

Sunt sensibile, dar nu vor arăta asta niciodată! Zodiile care par dure, dar care au o inimă mare
19/09/2018 11:40

Rac Este cel mai bun exemplu: dur si sensibil in acelasi timp. Are o cochilie tare, care ii face pe cei din jur să creadă că isi ascunde sentimentele. Însă acesta este modul Racului de a se acomoda c ...

Horoscopul pentru miercuri, 19 SEPTEMBRIE 2018
19/09/2018 07:21

BERBEC Nici relatia de cuplu, nici situatia financiara nu se imbunatatesc, dar nativii care au posibilitatea sa lucreze cu strainii ori li se ofera sanse sa plece peste hotare, cunosc o relansare incontestabil ...

Ele sunt aniversatele zilei! Sărbătoare mare pe 18 septembrie
18/09/2018 14:07

  Sfanta Ariadna a trăit in perioada de domnie a impăraţilor Adrian şi Antonin. Ea era roaba lui Tertulus, iar in momentul in care s-a născut copilul acestuia, Sfanta Ariadna a refuzat să petreacă ...

Cum au reusit un preot din Constanta si Arhiepiscopia Tomisului sa fraudeze bugetul UE
18/09/2018 09:37

 Aproximativ 100 de persoane din Constanta au absolvit cursurile de patiseri-cofetar in cadrul unui proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, finantat din fonduri comunitare, desi nu au tre ...

Portretul bărbatului care NU te va face niciodată fericită, în funcție de zodia ta
17/09/2018 22:36

 Berbec Singurul lucru pe care il urăsti este să intalnesti pe cineva care nu face altceva decat să lenevească toată ziua. Esti o persoană energică, asa că iti doresti să ai langă tine un parten ...

Ce destin vei avea, în funcţie de horoscop. Zodia care va cunoaşte un viitor măreţ
17/09/2018 21:51

Ce destin te aşteaptă in funcţie de zodie Berbec Plină de patos şi de foc, tu nu puteai să ai alt destin decat acela de conducător. Poate că nu vei ajunge preşedinte, dar cu siguranţă vei avea oame ...