Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ziua când cuțitele sunt interzise

sf ioan

Dimensiune font:

| 29-08-2022 07:56

  

* Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an, pe 29 august, prin zi de post, Tăierea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului * conform credințelor populare, în această zi nu se bea vin roșu și nu se mănâncă varză * postul din această zi este unul aspru, iar mâncarea este ruptă cu mâna

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ( 29 august) este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc (care va începe la 1 septembrie). Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, adică data trecerii lor spre cele cerești și doar Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă.. Extrem de interesant este faptul că Sfântul Ioan Botezătorul nu este cinstit doar de confesiunile creștine, ci și de unele grupări gnostice (mandeeni, nazorei), unioniști și de musulmani, cei din urma deținând moaște ale sfântului pe care le păstrează în moschei.

Legat de tradiții și superstiții, în această zi, numită popular și Sfântul Ioan Cap Tăiat, pe vremuri se obișnuia să se țină post până la Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) cu rolul de a-i curăți pe cei cu păcate mari. În această zi există credința că nu trebuie să se folosească nimic ce are lamă și totul se va rupe cu mâna. Nu se mănâncă fructe în formă rotundă și nu se consumă varză deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de șapte ori, și iar a înviat. Din același motiv nu se mănâncă nici fructe sau legume roșii. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere sau pepene care au forma capului. Se mai spune că din aceasta zi începe și frigul toamnei. Pentru sporul familiei și pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiții suspecte sau de moarte năpraznică, se împart pachete cu struguri, pâine și apă. Tradiția spune că, în ziua de 29 august, creștinii trebuie să țină post negru sau aspru, în care sunt permiși doar strugurii și apa. Nu se bea vin roșu deoarece în credință acesta reprezintă sângele Botezătorului.

Povestea Sfântului Decapitat

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendenta seminției lui Aaron. Nașterea proorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus, iar vestea a fost adusă de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Ioan s-a retras în pustiu, unde a dus o viață cu aspre nevoințe până când i s-a poruncit să înceapă să predice. Ioan a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar și pe acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Pe când se afla întemnițat în castelul de la Maherus, Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. La un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, Irod a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, după ce Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, a cerut capul Botezătorului ca recompensa. Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a îngropat capul sfânyului la Ierusalim, pe muntele Eleonului, într-un vas de lut.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
18/06/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/06/2024 05:00

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

HOROSCOPUL ZILEI
16/06/2024 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Horoscopul Zilei
14/06/2024 04:56

BERBEC Desi tu esti cel care iti doresti cu adevărat să faci anumite lucruri, se pare că cei din jurul tău iti pun anumite piedici in calea ta. Fericirea depinde de tine, asa că nu iti alunga singur sanse ...

Ce s-a decis în Ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei?
13/06/2024 19:33

  În ziua de 12 iunie 2024, la Mănăstirea Secu din judetul Neamt s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia IPS P ...

Documentul care schimbă istoria: Dovezi noi ale minunilor lui Iisus Hristos. Detalii neștiute ale copilăriei Mântuitorului
13/06/2024 13:59

O bucată dintr-un manuscris care datează de peste 1.600 de ani a fost descifrat si identificat ca un document ce continte date despre copilăria lui Iisus Hristos. Manuscrisul, scris pe un papirus din seco ...

HOROSCOPUL ZILEI
13/06/2024 05:04

BERBEC În prima parte a zilei ai multă energie, astfel că ai putea să-ti reorganizezi stilul de viată si planurile de viitor. Sunt momente excelente pentru inceputuri de orice fel, pornind de la cele ...

  Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor
12/06/2024 09:36

În fiecare zi de joi din a şasea săptămană de după Paşte se sărbătoreşte Înălţarea Domnului, cand sufletul lui Isus Hristos se ridică la cer. Se spune că la Înălţarea Domnului ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/06/2024 05:03

Berbec Astrele spun că esti nerăbdătoare să petrec mai mult timp liber alături de cei dragi si de familie. Pregătirile pentru sărbători sunt aproape gata, iar tu stii cel mai bine cum să pretuiesti ac ...

Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor
11/06/2024 14:42

  În ziua de joi, 13 iunie 2024, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Romană vor fi trase in semn de vesnică pomenire, pretuire si recunoştinţă faţă de eroii care s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei